O familie de oameni simpli a recreat cu un succes fulminant adevărata roşie românească: Mai greu ne e cu samsariiGALERIE FOTO

A vrut să-şi convingă fiul să rămână în ţară şi i-a amenajat două solare cu roşii. Ce a ieşit mai târziu pare o minune la 27 de ani de la revoluţie, într-o perioadă în care suntem asediaţi de fructe, legume şi tot felul de preparate pline de chimicale care ne îmbolnăvesc încet, dar sigur.

 

Constantin Aniculăiesei a lucrat în străinătate în cu totul alt domeniu decât legumicultura, însă „gustul amar” al vieţii departe de hotarele ţării l-a determinat să facă tot ce poate pentru ca fiul său, unicul copil, Cristian, să nu-i urmeze calea. Aşa că i-a construit două solare la Hudum, acolo unde au o casă, iar băiatul a prins o dragoste poate neaşteptată pentru tomate. În fiecare an au mai ridicat câte un solar-două, astfel încât în 2017 au ajuns ca acestea să se întindă pe circa 6.000 de metri pătraţi. Cultivă castraveţi, ardei, ridiche, dar vedete sunt roşiile, care se regăsesc pe circa 3.500 mp. La atâţia ani după evenimentele din decembrie ’89 în gospodăria familiei Aniculăiesei s-a redescoperit veritabila roşie românească.


„Ardem foarte multe lemne iarnă, noi lucrăm din decembrie, toate lunile anului noi lucrăm”, spune Elena Aniculăiesei, soţia lui Constantin.


Însă nu munca grea le creează probleme. Succesul a fost unul total, miile de kilograme de tomate se vând ca… „pâinea caldă” în Piaţa Centrală, lucru care a nemulţumit comercianţii care se ocupă doar cu achiziţionarea şi revânzarea, fără să fie producători reali.


„Mai greu ne e cu samsarii şi avem chiar mari probleme, foarte mari probleme. Nu am la cine să apelez, să mi se facă dreptate. Noi suntem două familii pe o singură masă şi este altul lângă noi, care ne-a luat masa, două mese are. Atestatele (de producător – n.r.) nu se dau cu o verificare la faţa locului”,


Elena Aniculăiesei, legumicultor.


Aceasta se ocupă cu preponderenţă de vânzarea roşiilor în Piaţa Centrală, acolo unde merge îmbrăcată în ie, în timp ce fiul şi soţul îşi axează activitatea efectv pe solarii, acolo unde cultivă la începutul lunii martie, pentru ca spre sfârşitul lunii mai să culeagă primele roşii. Iar cultura este etajată, în sensul că roşiile se coc etapizat, astfel încât din primăvară şi până prin octombrie-noiembrie tot au de cules roşii proaspete.


10 lei

este kilogramul de "Roşii de Botoşani"


2017 este primul an în care familia Aniculăiesei a intrat în programul guvernamental „Susţinere tomate” prin care Executivul, prin Direcţia pentru Agricultură Judeţeană (DAJ) Botoşani acordă câte 3.000 de euro subvenţie pentru mia de pătraţi de cultură de tomate după comercializarea a două tone de pe această suprafaţă.


Vineri, 26 mai, este ziua în care tomatele „made in Aniculăiesei” - pentru că aceştia îşi fac singuri inclusiv sămânţa - ies pe piaţă.


„Este primul producător agricol care astăzi va livra tomate româneşti, roşii din Botoşani, în pieţele din municipiu. Este un program de succes la nivelul judeţului Botoşani, avem înscrişi în Registrul Unic de Evidenţă 59 de producători agricoli. Toţi sunt potenţiali beneficiari”,


Cristian Delibaş, director DAJ Botoşani.


Profitul nu este unul senzaţional, iar marea parte este reinvestit, însă permite familiei să ducă o viaţă decentă. Aceasta şi după ce şi-au vândut un apartament pentru a băga banii în afacere.


„Drept să vă spun producţie scoatem, dar n-am scris niciodată cât investim că ne-am strica de cap dacă am vedea câţi bani facem şi cu ce ne alegem, dar nu putem spune că… Mulţumim lui Dumnezeu. Pe noi ne întreabă lumea cu două luni înainte: «când sunt gata roşiile?». Ne cunoaşte lumea, mai ales că astea, cu gust, nu păcăleşti omul. Au gust de roşii adevărate. Odată ce clientul le apreciază… Avantajul este că le vindem noi, deci azi le culegem şi mâine le vindem, dacă a rămas pe poimâine nu ştiu dacă mai ai ce vinde”,


Constantin Aniculăiesei, legumicultor.


500 de tone de gunoi

a adus toamna trecută şi a adăugat nisip pentru fertilizare.


Solarele au sobe pentru asigurarea încălzirii pe timp de iarnă şi sistem de irigaţii. Nu au angajaţi, îi ajută nora, o soră, un cumnat şi din când în când apelează la zilieri.  


„Să nu creadă cineva că este chiar atât de uşor, dar dacă lucrezi cu plăcere şi îţi place ceea ce faci…”, afirmă Elena.


Marea lor dorinţă? „Să ţină ploaia asta două săptămâni”.