O doctoriță stomatolog din Iași a renunțat la aglomerarea urbană ca să trateze copii la Botoșani – VIDEO & GALERIE FOTO

Va activa la cel de-al treilea cabinet stomatologic școlar deschis în municipiul Botoșani.

 

Dr. Mirela Simion s-a mutat la Botoșani din capitala Moldovei alături de soț care este tot medic stomatolog. Au îndrăgit orașul care este unul liniștit, mai ales că nu mănâncă din timp din cauza traficului rutier intens.

 

Va acorda serviciile medicale stomatologice elevilor din municipiu în cabinetul care a fost deschis în incinta Liceului Tehnologic Alexandru cel Bun, de către Primăria Botoșani.

 

„Putem ajuta astfel pacienții și părinții copiilor care nu-și pot permite un tratament stomatologic într-o clinică privată. Tratamentele de urgență și aici pot intra la copii extracțiile dentare dacă au nevoie. O să mă ocup foarte mult de tot ce înseamnă partea de profilaxie, mai ales în rândul copiilor de la grădiniță, am înțeles că sunt mulți și de grădiniță și nu numai, prin sigilare, programe de profilaxie, sigilări să dobândească o igienă orală sănătoasă care poate crește calitatea vieții”,

Dr. Mirela Simion, medic stomatologic

 

La această unitate de învățământ învață peste 800 de elevi care vor beneficia de servicii stomatologice gratuite. 

 

„Mă bucur că am reușit să facem acest cabinet, datorită faptului că avem copii din jurul Botoșaniului care fac naveta, din 815 elevi avem 188 care fac naveta și mă bucur foarte mult că acești copii o să aibă posibilitatea să vină în cabinet. Și mă bucur foarte mult că dna doctor este foarte tânără iar copiii vor veni cu plăcere la acest cabinet”,

Brândușa Oltean, director adjunct Liceul Alexandru cel Bun

 

 

Investiția a fost efectuată cu bani de la bugetul local de către Primăria Botoșani. Primarul Cosmin Andrei a dorit că unul dintre dezideratele mandatului său este „sănătate la stat, ca la privat”.

Primele două cabinete școlare stomatologice au fost deschise la Liceul Pedagogic și la Școala Gimnazială nr. 13.

 

„Am deschis al doilea cabinet stomatologic. Sunt încântat că o avem pe dna doctor aici după un concurs cu opt candidați care s-au înscris la Primăria Botoșani pentru postul de medic și putem primi copiii de la toate unitățile de învățământ, cu precădere de la cele din zonă, la tratamente ușoare, la consultații și cel mai important să punem accent pe profilaxie, pentru că nu ne dorim mulți pacienți aici, ne dorim să avem interacțiuni și să le explicăm cum să aibă grijă de igiena orală”,

Cosmin Andrei, primar

 

Primăria a emis o adresă către unitățile de învățământ din municipiu pentru identificarea de noi spații care să se preteze amenajării de cabinete medicale școlare.

În funcție de disponibilități, anul viitor municipalitatea poate începe lucrările pentru încă un cabinet medical care să fie adresat elevilor.

 

„Avem și condiții care țin de autorizarea acestui cabinet și aici Direcția de Sănătate Publică ne-a impus o serie de condiții, avem toalete, sală de așteptare, aspecte care țin de partea medicală și pe care a trebuit să le îndeplinim”,

Cosmin Andrei, primar

 

Cabinetul stomatologic de la Școala nr. 13 s-a bucurat de suuces în rândul elevilor, fiind tratate peste 500 de cazuri din rândul școlarilor.

Intervențiile stomatologice sunt gratuite pentru elevi.

 

De asemenea, medicii stomatologi angajați de Primărie efectuează și activități de prevenție și-i învață pe copii cum să aibă grijă de dantură.

 

Cabinetul stomatologic de la Liceul Alexandru cel Bun a costat aproximativ 150.000 de lei.