Un accident petrecut în toiul nopţii de luni spre marţi, pe drumul naţional 29, în satul Plopeni din oraşul Salcea, a produs pagube şi a lăsat fără alimentare cu electricitate o mare parte din locuinţele aflate în zonă.
Un autotren înmatriculat în judeţul Vaslui, care se deplasa dinspre Suceava spre Botoşani, a părăsit şoseaua, a acroşat şi avariat doi stâlpi de alimentare cu electricitate, a lovit un stâlp de semnalizare şi a distrus în final un chioşc de îngheţată, aflat pe partea dreaptă a drumului. În urma impactului puternic cabina autotrenului marca Scania a fost distrusă, şoferul scăpând cu leziuni uşoare.
Accidentul s-a produs în jurul orei 3.30, când şoferul a pierdut controlul mastodontului şi a acroşat pe rând stâlpii aflaţi la marginea drumului, cu un zgomot asurzitor. La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD, care i-a acordat primul ajutor şoferului rănit uşor, el refuzând transportul la spital, potrivit jurnaliștilor de la Monitorul de Suceava
În urma impactului cu cei doi stâlpi de transport electricitate, aceştia au fost distruşi, aproximativ 50 de gospodării rămânând fără alimentare cu electricitate. Lucrările de reparaţie a reţelei şi de înlocuire a celor doi stâlpi rupţi în urma impactului au demarat la lumina zilei, marţi dimineaţă echipajele de intervenţie acţionând pentru repararea reţelei şi realimentarea cu energie electrică a zonei. Şoferul a fost sancţionat contravenţional pentru neatenţie în conducere şi neadaptarea vitezei la condiţiile de drum.
Vezi și: Accident GRAV: O femeie a fost spulberată de pe marginea trotuarului de un șofer vitezoman