O direcţie din Primărie angajează şefuleţi „în buza” Crăciunului

 

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă a făcut publică lista locurilor de muncă vacante valabile la nivel local şi în care sunt cuprinse aproape 90 de joburi destinate persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, de la muncitori necalificaţi sau pădurari până la şefi birouri în unităţi de stat.
Una dintre oferte este transmisă de Direcţia de Servicii Publice, Sport şi Agrement, unitate aflată în subordinea Primăriei şi care este în căutarea a doi şefi birou la compartimentul achiziţii dar şi la cel de resurse umane. Angajatorul a impus şi o serie de condiţii eventualilor aspiranţi cum ar fi studii superioare de lungă durată şi vechime în domeniu de trei ani de zile şi oferă în schimb o leafă de 1.700 de lei pentru o durată zilnică de muncă de 8 ore. Dosarele se pot depune până la data de 12 decembrie 2012 urmând ca, examenul pentru promovare pe funcţie să aibă loc în preajma Crăciunului, mai exact pe data de 19 decembrie. De asemenea, în oferta transmisă de Agenţia Şomerilor se mai regăsesc locuri de muncă precum inginer, asistent medical, instructor de educaţie, consilier vânzări, barman, strungar, confecţioner sau poliţist local. Salarizarea oferită de angajatori este în funcţie de natura postului şi porneşte de la 378 de lei pe lună până la 1.700 de lei.
 VEZI AICI OFERTA