O copilă de patru ani dusă de urgență la spital după ce a înghițit o monedă

O fetiță, în vârstă de 4 ani, din localitatea Corni, a ajuns la spital după ce a înghițit, accidental, o monedă. Mama copilei a fost cea care cerut ajutorul medicilor. 

 

La caz s-a deplasat echipajul de terapie intensivă mobilă SMURD, care a preluat fetița din autoturismul părinților, la intrarea în municipiul Botoșani. Micuța a fost transportată la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență "Mavromati" Botoșani, fiind conștientă și stabilă hemodinamic. 

 

Informare preventivă 

 

Copiii sunt foarte curioși și imprevizibili și, încă de mici, vor să experimenteze lucruri noi. De aceea este foarte important ca aceștia să fie supravegheați în permanență, mai ales în primii ani de viață, când au tendința de a duce la gură sau la nas toate obiectele pe care le găsesc și au probleme cu respirația.

 

Baterii de ceas, nasturi, monede, zaruri, bijuterii, accesorii pentru păr, arcuri de pix … și exemplele pot continua … Toate sunt obiecte complet inofensive, însă în mâinile copiilor pot deveni periculoase.

 

Țineți departe de copiii mici produse precum boabele de fasole, porumb, mazăre, orice fel de semințe, mărgele, polistiren, fragmente de jucării!

 

Învățați-i să mănânce încet pentru a nu se îneca!

 

Atenție la obiectele cu care se joaca copilul dumneavoastră și ce jucării primește!

 

Sfaturile fac parte din campania de informare, conștientizare și responsabilizare a adulților „Un cămin sigur pentru copilul tău”, derulată de ISU Botoșani, de aproape patru ani. Unic la nivel național, proiectul își propune prevenirea accidentelor casnice în care sunt implicați copiii sub 5 ani. Dezvoltarea conceptului de „cămin sigur pentru copilul tău” a fost impusă de faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți copii botoșăneni au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu substanțe toxice, s-au opărit, au înghițit corpi străini ori au suferit diferite traumatisme.