O comună din Botoşani primeşte gratuit vopsea, lacuri şi tencuială fiindcă-i... frumoasă – FOTOGALERIE

O localitate din Botoşani a intrat într-un amplu proiect derulat la nivel naţional.

 

Policolor SA, producător român de lacuri şi vopsele cu o experienţă de peste 50 de ani în piaţă a lansat astăzi campania naţională „Culorile României”, ediţia 2017, prin care vor fi susţinute 15 proiecte de responsabilitate socială din sate, comune și orașe ale României, se arată într-un comunicat de presă.

„Suntem bucuroși că am ajuns la al treilea an de Culorile României, și mai ales că, de la an la an avem alături de noi tot mai mulți oameni care ne ajută să susținem activ comunitățile urbane și rurale din țară. Estimăm pentru anul acesta că pentru cele 15 proiecte incluse deja în program vom oferi un total de 14 tone de vopsea, baițuri și tencuială. Pentru unele dintre acestea materialele deja au fost  trimise, iar o parte din lucrări sunt în derulare”, a declarat Marius Văcăroiu, CEO Policolor, în cadrul conferinţei de lansare. 

„Culorile României” este cel mai amplu proiect de responsabilitate socială, derulat la nivel naţional, care îşi asumă susţinerea comunităţilor urbane şi rurale, alături de a celor profesionale cu scopul de a creşte calitatea vieţii în comunităţi prin acţiuni de reamenajare, restaurare şi decorare a spaţiilor publice şi private, prin intermediul donaţiilor de materiale (vopsele, lacuri, emailuri, tencuieli decorative).

 

În 2017, „Culorile României”va ajunge în orașele București, Brăila, Pitești, Filiași, Sibiu și comunele Vorona – județul Botoșani și Hășmașu – Arad.  Un proiect special se va desfășura în parteneriat cu Asociația Națională a Salvatorilor Montani din România, pentru care au fost donați3.140 litri de emailuri în valoarede 56.600 lei, materiale necesare renovării a 85 de refugii, 20 de cabane și 80 de trasee turistice. Un alt proiect special va fi realizat în colaborare cu Asociația Culturală „Nouă ne pasă” prin programul Interesting Times Bureau în parteneriat cu Fundația Calea Victoriei și Asociația Visual Playground. Policolor va ajuta cu materiale realizarea a două picturi murale în zona centrală a Capitalei și o alta la Universitatea de Arhitectură „Ion Mincu”.

 

De asemenea, începând de anul acesta „Culorile României” va sponsoriza cu materiale „Muzeul viu de la Tecșești” din județul Alba.Scopul proiectului este de a clădi un muzeu viu al satului, în care vizitatorii să poată experimenta cum trăiau și cum se gospodăreau oamenii din neolitic până în prezent. Publicul va avea acces la o istorie aplicată și va afla informații despre vechile civilizații, cine sunt strămoșii noștri și care sunt legendele transmise până astăzi. 

 

Federația Română de Scrimă va primi peste 3 tone de materiale pentru renovarea unui centru de cazare a sportivilor. Investiţia totală a Policolor în cele 15 proiecte din 2017 este estimată la peste 150.000 de euro şi constă în furnizarea  a peste 14 tone de vopsea, lac, grund, baiț și emailuri pentru renovarea şi punerea în valoare a obiectivelor stabilite şi cheltuieli aferente implementărilor cu voluntari.