Românii sunt mai atenţi atunci când decid să achiziţioneze o bijuterie, astfel că renunţă la a mai cumpăra obiecte cu o valoare strict estetică şi se orientează către piese din aur, care au o valoare reală mult mai mare, spune Ioan Matei, fondatorul Sabrini, companie ce produce bijuterii din aur cu diamante.
„Clienţii se uită mult mai atent la ce fel de cumpărături fac, ce fel de achiziţii şi, de multe ori, preferă un obiect care poartă o valoare reală, respectiv o bijuterie din aur, chiar dacă nu este una cu un preţ extraordinar. Am observat şi că în zona de cadouri, clienţii noştri preferă să cumpere bijuterii de aur în detrimentul celor de argint, în detrimentul ceasurilor fashion sau al altelor produse“, spune Ioan Matei, prezent în cadrul emisiunii ZF 15 minute cu un antreprenor, un proiect Ziarul Financiar şi Alpha Bank.
Antreprenorul adaugă că oamenii au devenit mai pretenţioşi şi sunt foarte atenţi la ce obiecte aleg să cumpere, dar şi la ce servicii postvânzare primesc.
Cele mai căutate bijuterii Sabrini sunt cele din aur, chiar dacă preţul metalului preţios a crescut considerabil în ultima perioadă.
„Sectorul nostru este influenţat imediat de creşterea preţului metalelor. Periodic, furnizorii transmit noile liste de preţuri ajustate. Pe tot parcursul lui 2023, am primit ajustări de preţuri în sus de la majoritatea furnizorilor, iar ajustările noastre ulterioare s-au dus în preţul final al produsului“,
Ioan Matei, fondator Sabrini
Preţurile bijuteriilor au înregistrat o creştere medie de 7% anul trecut. Businessul a încheiat 2023 cu un mic avans al vânzărilor faţă de precedentul, dar a fost un an dificil, care nu a adus deloc predictibilitate pentru companie, spune antreprenorul. Astfel, planurile de expansiune au fost puse în aşteptare anul trecut, pentru a vedea cum evoluează piaţa şi economia.
Ioan Matei se aşteaptă ca în 2024 inflaţia să se tempereze şi piaţa să devină mai stabilă. De aceea, compania are planuri de extindere în acest an atât pe piaţa locală, cât şi peste graniţe.
Reţeaua proprie Sabrini numără circa 30 de magazine în ţară, compania având şi o fabrică în Botoşani, unde realizează bijuterii din aur cu diamante, verighete şi bijuterii personalizate. Inelele de logodnă reprezintă circa 20% din totalul vânzărilor, fiind un produs fanion pentru producătorul local.
Compania Irinik administrează brandul de bijuterii Sabrini. În 2022, firma Irinik din Botoşani a avut o cifră de afaceri de 75 mil. lei şi un profit de 3,3 mil. lei, potrivit datelor Ministerului de Finanţe.
FOTO: Depositphotos.com/ro/