O botoșăneancă s-a dus cu o mașină ”de epocă” la un târg auto de lux

Colecţionari din Suceava şi Botoşani au fost prezenți sâmbătă la un eveniment auto unde  și-au expus mașinile din vremuri  de mult apuse,  aflate în stare impecabilă.

 

Potrivit Monitorul de Suceava, s-a întâmplat în cadrul Retro Parada Toamnei, un eveniment devenit deja de tradiţie, care a avut în acest an, ca element de noutate, o diversitate mult mai mare a maşinilor expuse, printre ele şi modele care au fost în categoria de lux în vremurile în care au circulat. Această diversitate a apărut în condiţiile creşterii numărului de colecţionari şi a faptului că mulţi dintre ei au ajuns deja la un număr foarte mare de maşini.  
 

Cadilac Eldorado, Jaguar, BMW sau Mercedes

 
Printre noutăţile de la evenimentul retro de sâmbătă s-au numărat două superbe automobile, un Cadilac Eldorado şi un Jaguar, aflate în proprietatea omului de afaceri fălticenean Andy Stan, care a participat prima dată la evenimentul organizat de Retro Mobil Club România. Un alt colecţionar din Fălticeni, Iulian Todirică, a venit şi el cu noutăţi importante la Retro Parada Toamnei. Dacă în anii trecuţi acesta a expus o Dacia 1110 şi un Fiat 850, acum fălticineanul a venit la paradă cu un VW „broască” de culoare roşie, din 1964, şi un BMW seria 7 din 1981. Un alt automobil care nu a putut trece neobservat a fost un Mercedes W 116, proprietatea lui Andrei Iacob.
 

Povestea unui Fiat 1800 care a stat într-un garaj aproape un sfert de secol

 
Vedeta expoziţiei a fost însă un Fiat 1800, care poartă încă numere de înmatriculare de mult scoase din uz (1-SV-1948). Automobilul este fabricat din 1967 şi a aparţinut unui medic ginecolog sucevean. Fiatul 1800 a fost, la vremea sa, o maşină de lux.
Suceveanul Dănuţ Crainiuc, cel care a devenit recent posesorul maşinii, ne-a spus care este povestea acestui Fiat:
“Fiat 1800 a fost un automobil scump, în Suceava la un moment dat erau doar două astfel de maşini, care erau ale unor doctori. Maşina a stat în jur de 24 de ani în garaj, fără să fie pornită. Am găsit-o plină de praf, cu amprenta vremii pe ea, dar în stare bună. Automobilul este funcţional şi, după ce voi mai lucra la retuşuri, va fi reînmatriculat şi atestat ca vehicul istoric. Astăzi ,după mai bine de 20 de ani, pe acest automobil a plouat din nou”, a spus Dănuţ Crainiciuc. Acesta rămâne un mare pasionat de autoturisme Dacia 1300, însă nu a putut rata ocazia de a salva o astfel de maşină.
 

Pasionaţii nu se pot opri din achiziţionarea de noi maşini 

 
De la Retro Parada Toamnei nu a lipsit, nici în acest an, Viorel Romaniuc, suceveanul care a adunat un adevărat parc auto format din maşini Trabant. Pe lângă Trabanturi în stare foarte bună, acesta mare are şi un Wartburg şi un Barkas, completându-şi astfel colecţia de automobile din gama celor produse de acelaşi producător german. Viorel Romaniuc lucrează în momentul de faţă la recondiţionarea unui Trabant din 1964, din primul model de maşini de acest gen. El a cumpărat maşina într-o stare foarte proastă, însă speră că, după ce va munci la aceasta, o va readuce pe străzi.
De la parada retro nu au lipsit nici colecţionarii de Dacii 1300. Printre ei şi o tânără din Botoşani, Laura Dănuţă, care a expus o Dacia 1300 din 1979.