Ea a vorbit despre valoarea pozitivă a greșelilor și a câștigat votul juriului.
Botoșăneanca Alexandra Butnaru, membră a clubului de oratorie și leadership ce a împlinit luna trecută 10 ani de existență, a reușit o performanță în premieră pentru clubul botoșănean.
Alexandra a câștigat locul I la concursul desfășurat zilele trecute la București și organizat de Toastmasters România și Republica Moldova.
Concursul a fost la nivel de „divizie”, așadar, conform organizării regionale a brandului și i-a pus față în față pe cei mai buni vorbitori din cele 21 de cluburi câte funcționează în această divizie. Competiția a avut patru secțiuni, diferențiind discursurile pregătite de cele improvizate, fiecare categorie având concurenți atât pentru limba română, cât și pentru limba engleză. Alexandra a avut de înfruntat alți șapte concurenți din cluburi mai mari și mai celebre, care au reușit să ajungă în finală la secțiunea discursurilor improvizate în limba engleză. A avut de susținut un speech de până în două minute despre ceva ce școala ar trebui să ne învețe dar n-o face. Ce credeți că a ales Alexandra? Ea a vorbit despre valoarea pozitivă a greșelilor și a câștigat votul juriului.
Alexandra este membră a Toastmasters Botoșani de câteva luni, iar în viața de zi cu zi este fondator, trainer și facilitator la Super Speak. Iubește limba engleză și, mai mult decât atât, iubește să-i învețe engleză pe cei care au nevoie de asta.
Toastmasters este un brand început în SUA în urmă cu exact 100 de ani și se dorește un lanț de organizații non-profit ce oferă medii pozitive de învățare și dezvoltare personală tuturor celor ce doresc să învețe să-și învingă emoțiile vorbitului în public, să fie leaderi mai buni și mai eficienți. Cluburile se întâlnesc săptămânal, membrii prezintă discursuri pregătite sau construite pe loc, dar se și distrează, atmosfera fiind una de relaxare, veselie, realizare de proiecte. Pentru o taxă modică, ce asigură locația și dotările, membrii Toastmasters au ocazia să se auto-construiască și să-și depășească piedicile ce apar, din diverse cauze, în propria dezvoltare.
Concursurile se organizează de două ori pe an, primăvara și toamna, pe sistemul calificărilor din local în internațional și reprezintă adevărate teste ale priceperilor pe care și le formează membrii cu fiecare întâlnire.
„Orice club Toastmasters are patru mari valori pe care trebuie să le urmărească și să le protejeze constant: respectul, integritatea, serviciul adus aproapelui și excelența. Iar Alexandra a atins, cu siguranță, excelența! Felicitări!”, au transmis organizatorii clubului.