O botoşăneancă a primit Premiul internațional de excelență în cercetare

 

Andreea Cervatiuc, originară din Botoșani și stabilită în Canada, a primit distincția ce se acordă, o dată pe an, unui singur cercetător din întreaga lume, care este onorat astfel pentru cel mai valoros studiu de specialitate apărut într-o publicație științifică, anunţă Evenimentul Zilei.
Andreea CervatiucTânăra este cercetător şi cadru didactic la Universitatea din Calgary, unde predă cursuri universitare şi post-universitare în domeniul lingvisticii aplicate. În calitatea sa de câştigătoare a Premiului internaţional de excelenţă pentru anul 2013, românca a fost invitată să fie vorbitorul de onoare al anului 2013 în cadrul Convenţiei anuale şi Expoziţiei Internaţionale TESOL 2013 (TESOL International Convention & English Language Expo) şi la Forumul doctoral internaţional din domeniu (2013 International TESOL Doctoral Forum), evenimente găzduite de Dallas (SUA), cu participarea a peste 7.000 de cadre didactice, universitari şi cercetători din toată lumea. În cadrul acestui eveniment, organizat sub genericul "Demonstrând excelenţa", a avut loc şi ceremonia de acordare a premiului.
CITEŞTE ŞI:
 Laurence Graff, regele diamantelor se trage din Botoşani