O botoșăneancă a câștigat Marele Premiu al unei competiții naţionale cu ”Spiritul Carpaților” - FOTO

Tânăra din Botoșani este câștigătoarea Concursului de arte vizuale „Ion Popdan”, ediția a V-a, de la Satu Mare.

 

 Vineri, 31 martie, Școala de Arte Satu Mare a organizat vernisajul expoziției concurs ”Civilizații dispărute” și, totodată, premierea câștigătorilor din cadrul Concursului internațional „Ion Popdan”, ediția a V-a.

 

Evenimentul a fost organizat în Sala Oglinzilor de la Biblioteca Județeană Satu Mare, unde cursanții Scolii de Arte Satu Mare, împreună cu elevi ai Școlilor din Resița, Târgu Mureș, Baia Mare, Oradea, Botoșani, Brăila și Teglas (Ungaria) au expus lucrări de pictură, grafică și mixed-media.

 

Marele premiu al acestui concurs, care a reunit peste 70 de lucrări realizate de 40 de artiști, a fost câștigat de Ioana Stoiciuc din Botoșani, cu lucrarea „Spiritul Carpaților”.

 

Tema aleasă de prof. Cristina Busuioc de la Școala de Arte Satu Mare pentru această a V-a ediție, respectiv „Civilizații dispărute”, a fost o provocare a cursanților la o incursiune în arta mayasilor, aztecilor, incașilor, egiptenilor, dacilor, iar această călătorie le-a oferit acestora îndeajuns de multe motive pentru a reclădi în limbaj artistic contemporan ceva din suflul acelor vremi, simboluri, forme, mesaje, trăiri vizuale.