O blondă şi-a buşit VW-ul într-un taxi, lângă mall – FOTOGALERIE

Al doilea accident în apropiere de Uvertura Mall în câteva ore! În jurul orei 21:00 a avut loc un nou impact, chiar la intersecţia dintre Calea Naţională şi Griviţa.

 

O conducătoare auto se afla la volanul unui Volkswagen Polo şi rula dinspre stadion spre complexul comercial şi a vrut să facă stânga spre Griviţa. Pe celălalt sens de mers, dinspre Piaţa Centrală, venea un Opel Corsa. Din câte se pare nu i-a acordat prioritate şi s-au izbit frontal, ambele maşini fiind serios avariate în partea din faţă.

Din fericire însă, şoferii nu au avut de suferit. Maşinile au fost trase apoi pe dreapta, iar un echipaj de la SOS Botoşani a remorcat taxiul.