O bancă mobilă a ajuns la Botoșani și oferă servicii bancare dar și consiliere financiară și antreprenorială – VIDEO 

(P) „Bună ziua, schimbare” este o caravană mobilă care a străbătut jumătate de țară până să ajungă la Botoșani. 

Este o caravană mobilă a Băncii Comerciale Române (BCR) care oferă botoșănenilor serviciile specifice unei astfel de instituții financiare. 

 

„Drumul ne-a adus la tine pentru a te susține”

 

Este un mesaj important destinat botoșănenilor, în cazul nostru într-un demers organizat în premieră în județul Botoșani. 

BCR a adus o unitate bancară mobilă în mijlocul oamenilor care beneficiază astfel de acces mai facil la serviciile oferite. Nu au nevoie să se deplaseze circa 20 de kilometri până la cea mai apropiată agenție bancară. 

Iar cei cu spirit antreprenorial dar fără imboldul de a porni pe acest drum provocator, pot beneficia de consiliere gratuită, BCR fiind prima și singura bancă din România care oferă „coaching” financiar. 

Adică te sprijină cu fondurile necesare și te învață cum să le cheltuiești pentru a-ți porni afacerea și ulterior pentru a o dezvolta până la nivelul la care dorești.

 

 

Universul George vs universul tehnologiei 

 

Populația urbană este familiarizată cu accesul la servicii bancare. Când nu este absolut necesar orice operațiune poate fi făcută facil, cu ajutorul tehnologiei. 

La Vorona, la acțiunea care a marcat începutul unei existențe limitate a caravanei mobile în zonă, Nicoleta Grăjdeanu, directorul zonal al BCR spunea că tehnologia și educația financiară nu sunt un lux, ci sunt o necesitate. 

Dar cum îi poate ajuta tehnologia pe oamenii din mediul rural pentru care un gadget devine greu accesibil? 

Și atunci a fost gândită această caravană „Bună ziua, schimbare” prin care se modifică o paradigmă cu care ne-am obișnuit și nu mai merg oamenii la bancă. Vine banca la ei, acasă. 

 

La unitatea mobilă de la Vorona pot fi făcute orice fel de operațiuni. De la depozite bancare sau plăți până la transferul conturilor și activelor către BCR. Se poate plăti chiar și rata la credit, acolo unde este cazul. 

 

 

Gestul BCR este extrem de binevenit 

 

Miercuri, 24 iulie 2024, ora 11:00. 

Primarul comunei Vorona, Aurel Ștefan le-a urat bun venit celor de la BCR dar și principalilor parteneri de la Vodafone. 

 

În calitatea sa de gazdă s-a entuziasmat că Vorona a fost localitatea aleasă pentru această caravană și voronenii vor fi cei care vor experimenta primii beneficiile unei bănci mobile. 

Mai ales într-o comunitate încărcată de tradiție și cu numeroși locuitori, comuna fiind printre cele mai întinse din județul Botoșani. 

Aurel Ștefan le-a recomandat oamenilor din comunitatea sa să se apropie cu curaj de caravană. 

 

Aurel Ștefan, primarul comunei Vorona

„O intenție deosebită a BCR și anume aceea de a veni în mijlocul comunităților pentru a declanșa o campanie de educație financiară pentru oameni, pentru cetățeni. Nu este un secret faptul că la nivelul populației noastre se suferă de această educație financiară și eu îndrăznesc să spun, chiar și de o educație antreprenorială. Și lucrul acesta se observă în lipsa de curaj, lipsa de îndrăzneală sau în greutatea cu care oameni mai tineri sau mai puțin tineri îndrăznesc să înceapă o activitate, să declanșeze un demers pentru a întreprinde ceva în domeniul practic. Banca se poate transforma și în prieten al oamenilor și mai ales, a celor care au nevoie de acest sprijin pentru a începe și pentru a desfășura o activitate”,

 

 

 

 

 

„Poți avea oricând banca cu tine”

 

 

Agenția BCR Botoșani este condusă de economistul Liviu Țului, un director apropiat de comunitate și mereu deschis la dialog. 

Inițiator al numeroase activități prin care încearcă să lege o prietenie benefică între bancă și clienți actuali sau viitori. Și artizan al aducerii acestei caravane și în județul Botoșani. 

Liviu Țului spunea la acțiunea de la Vorona că gradul de bancarizare în România este printre cele mai slabe din Europa. Mai ales în comunitățile rurale. 

 

Liviu Țului, director Grup Retail BCR

„Este prima dată când ajungem cu o unitate mobilă într-o comună din județul Botoșani. Prin intermediul acestei unități mobile noi ne propunem atât să oferim servicii financiare, să oferim împreună cu partenerii noștri acces la tehnologie dar mai mult decât atât, ne propunem să oferim educație financiară, să oferim educație antreprenorială. Să fim acolo unde oamenii au cea mai mare nevoie de noi. Chiar dacă cea mai apropiată agenție BCR este la 20 de km, în acest moment prin intermediul lui George BCR, prin intermediul device-urilor mobile sau tabletelor, poți avea oricând banca cu tine”,

 

 

„Nu suntem fanul îndatorării maxime, ci a unei îndatorări responsabile”

 

 

După 5.000 de kilometri parcurși deja caravana „Bună ziua, schimbare” a parcat la Vorona pentru o perioadă de două săptămâni și trei zile. 

În prima decadă a lunii august va porni către o altă destinație unde va ajuta alte comunități. 

 

Nu suntem fanul îndatorării maxime, ci a unei îndatorări responsabile”, spunea Nicoleta Grăjdeanu, unul dintre directorii de pe zona Moldovei. 

Este mereu în mișcare, își petrece timpul la tot felul de acțiuni și pe drumuri, în mașină. Sensul este poate o schimbare de mentalitate. Sau o nouă percepție despre cum trebuie să privim o instituție bancară. 

 

 

Nicoleta Grăjdeanu, director regional Grup Retail BCR

„Sunteți a 21-a localitate în care suntem prezenți, în care ne dorim să aducem o relație sănătoasă cu banca. În care ne dorim să aducem zona de încredere a oamenilor, a cetățenilor din Vorona, în bancă. Știm că este un mit, mitul că banca doar ea. Nu. Banca și oferă, oferă educație financiară în primul rând așa încât fiecare român să ia o decizie responsabilă în ceea ce privește viața lui financiară. Și toate lucrurile acestea pleacă doar de la educație financiară, pentru că educația financiară este fundamentul viitorului”,

 

 

 

„Bună ziua, schimbare!” este o inițiativă comună a Băncii Comerciale Române și Vodafone România, în parteneriat cu OMNIASIG Vienna Insurance Group și BCR Asigurări de Viață VIG.

 

Se desfășoară sub forma unei caravane și vizează prezența în localitățile rurale din România a unui punct mobil de lucru BCR și Vodafone prin intermediul unui camion modular. 

 

Anul trecut, peste 2.000 de români, din 14 localități și 12 județe s-au bucurat de 60 de ateliere de educație financiară și digitală datorită caravanei „Bună ziua, schimbare!”, care a parcurs în total peste 5.000 de kilometri. 

 

De la începutul anului, camionul modular „Bună ziua, schimbare!” a staționat în localitățile Poienile de Sub Munte, Maramureș, Crasna, județul Sălaj, Pâncota, județul Arad, Tășnad, județul Satu Mare.

 

*Galeria foto continuă mai jos cu săgeată spre dreapta