O avarie electrică pune în pericol alimentarea cu apă a oraşelor Botoşani şi Dorohoi

 

Din cauza unor probleme în alimentarea cu energie electrică, apărute la Staţia de Pompare de la Bucecea, apa captată din acumularea de pe Siret nu poate fi trimisă către rezervoarele de înmagazinare din Dorohoi şi Botoşani.

Dat fiind cursul lucrărilor de remediere, începute încă din dimineaţa zilei de joi, specialiştii SC Apa Grup SA pot anticipa că situaţia dificilă apărută la Bucecea se
va remedia în orele următoare. Din cauza nepompării, este posibil ca în zonele alimentate din sursa Siret să se înregistreze o scădere a presiunii apei de la robinete, în special la etajele superioare ale imobilelor. Manevrele pentru revenirea la normal a sistemului de alimentare se fac în noaptea de 26 spre 27august astfel încât modificările de parametri ai apei furnizate să creeze un disconfort cât mai mic consumatorilor.