O adolescentă din municipiu a obținut ordin de protecție împotriva propriei mame!

  • În cele mai multe dintre cazuri, divorțul dintre părinți se răsfrânge asupra copiilor care devin, în mod nefericit, o armă între foștii parteneri care caută răzbunare reciprocă.
  • O încheiere de căsnicie din municipiul Botoșani se consumă în aceste zile cu lupte grele la Poliție și în instanță, după ce copilul a obținut ordin de protecție împotriva mamei.

 

Pentru a nu exista niciun fel de indiciu care să ducă la identificarea copilei, toate persoanele menționate în articol (cu excepția unuia dintre avocați) vor rămâne anonime.

 

Divorțul

 

S-a încheiat în decembrie anul trecut, la notar. Atunci părea că lucrurile își vor reintra într-un firesc în care fata, care urmează să împlinească 14 ani curând, să poată să petreacă timp cu ambii părinți.

 

S-a căzut de acord la un program de vizite agreat de foștii soți, iar fiecare a pornit pe propriul drum, singura lor legătură rămânând firește, copilul.

 

Fosta soție i-a reproșat soțului o serie de legături extraconjugale.

 

Mama

 

Povestește că lovitura a primit-o undeva prin iunie, când la Poliție a fost înregistrată o sesizare de abuz fizic împotriva sa, din partea fiicei.

 

Înainte de a se ajunge în acest punct, fata care era elevă olimpică și cu aptitudini artistice ar fi legat o prietenie cu altă copilă care însă ar fi avut o influență negativă asupra sa, fiind sustrasă de la activitățile educaționale.

 

Mama ar fi încercat să rupă această prietenie și bănuiește că acesta a fost momentul în care fiica și-a dorit să meargă la tată pentru a obține libertatea necesară pentru a-și petrece timpul liber după bunul plac. Ori mama nu a fost de acord cu alegerea considerând că fostul soț nu poate fi un model parental pentru fiică, din cauza infidelităților și a anturajului ulterior (sau din timpul) căsniciei.

 

Bătaia din spatele Pietonalului Unirii

 

Mama s-ar fi deplasat în Parcul Mihai Eminesc,u unde știa că fiica ei își petrece timpul cu prietena sa. La vederea ei, adolescenta a luat-o la fugă, însă ar fi fost ajunsă de mamă, între cele două izbucnind o ceartă pe stradă. Fata ar fi reușit să-și sune repede tatăl și să-l cheme în ajutor, însă bărbatul nu ar fi auzit decât: ”vino repede în...”.

 

Mama și fiica ar fi ajuns în cele din urmă pe o alee din spatele unui restaurant de pe Pietonalul Unirii unde femeia adultă a încercat să-i ia telefonul fetei. Mama spune că fiica ar fi început să o lovească și ar fi strâns-o de gât pentru a păstra telefonul. L-a luat într-un final și a urcat în mașină, unde a fost urmată de fiică. Un angajat al restaurantului ar fi văzut întreaga scenă și ulterior a fost martor la instanță.

 

Telefonul

 

Era dăruit fiicei de către mamă, care a considerat că are dreptul de a se uita în el, având o suspiciune puternică că există anumite lucruri pe care adolescenta le ascunde. Și care ar fi putut-o pune într-un pericol iminent având în vedere rezistența arătată pentru a-l păstra. Telefonul era însă parolat și la oricâte persoane a apelat pentru a-l deschide nu a reușit nici până în clipa de față. Între timp adolescenta a primit un alt telefon, de la tată.

 

Seara emiterii ordinului de protecție – 21 iunie 2022

 

După conflictul din spatele restaurantului, mama a condus până la domiciliul bunicii materne, unde ar fi reușit să-și liniștească fata care s-a schimbat în pijamale și a mers în pat. I-a cerut totuși bunicii telefonul să-și sune tatăl (pe care nu a mai reușit să-l contacteze după ce a rămas fără telefon), pentru a-i spune că este bine.

 

Apelul acesta ar fi declanșat iadul care a urmat.

 

La poarta locuinței bunicii au ajuns două echipaje de Poliție, unul după celălalt, pentru a prelua fata, la sesizarea tatălui. S-au purtat discuții, după miezul nopții, la poarta casei. Într-un final, mama și fiica au mers la Poliție, la sfatul unei avocate apropiată familiei.

 

După audierile care au urmat, primul ordin de protecție provizoriu a fost emis de polițiști, pentru o perioadă de cinci zile. Fata a ajuns în acea noapte într-un centru al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), pentru consiliere psihologică. Ulterior, a fost încredințată tatălui, iar mama a avut interdicție să se apropie la o distanță mai mică de 250 de metri, de ea.

 

Certificatele medico-legale

 

Acuzând că a fost lovită de mama ei, polițiștii ar fi cerut o examinare medico-legală pentru fată, așa cum indică procedurile.

 

În același timp, la sfatul avocatului, cumva anticipând cursul evenimentelor care au urmat, și mama a obținut un certificat medico-legal după loviturile pe care le-ar fi primit de la fiică. În actul medical era specificat că „acuză dureri locale” și prezintă o echimoză palid violacee de 2/2 cm laterocervical drept, o echimoză de 3/1,5 cm pe brațul stâng și cinci excoriații cu crustă brună pe antebrațul drept. Leziunile traumatice s-au putut produce prin comprimare cu degetele și zgâriere, după ce persoana examinată a declarat că a fost lovită, zgâriată și strânsă de gât.

 

Coșmarul ulterior

 

Fata a rămas la tată și după expirarea celor cinci zile ale ordinului de protecție provizoriu. A fost audiată și de instanța de judecată, care a emis un altul cu o durată de o lună. În acest interval, pe toate căile și mijloacele, mama s-a luptat să își recapete fiica.

 

”Eu nu mai pot, eu mă duc la nebuni în ritmul acesta, eu orice sesizare fac, nimeni nu mă ajută cu nimic. Am argumente, nu vorbesc de pe pereți. Eu acum, nu știu cum am ajuns să îmi văd copilul după program. Eu până acum tot ce am făcut totul a fost spre binele ei, nu am abuzat-o. Dacă i-am impus niște principii asta recunosc, dar nu cred că a fost în defavoarea și în interes personal, ci în interesul minorului”,

Mama, pe data de 29 iulie 2022

 

Și-a schimbat avocatul și a derulat succesiunea evenimentelor înapoi, pentru a găsi erorile judiciare care au cauzat actuala stare de fapt.

 

Acuză abuzuri din partea polițiștilor care au fost implicați în gestionarea acestei situații, începând cu seara emiterii primului ordin de protecție.

 

Despre polițiști:  

 

„La ora 1:00 – 2:00 noaptea aceștia s-au prezentat cu două mașini la domiciliul bunicii materne, unde minora era în pat, îmbrăcată în pijamale, liniștită, neavând niciun motiv de a fi dusă la Poliție pentru declarație (chiar minora l-a întrebat pe tatăl său telefonic «de ce trebuie să meargă așa târziu?»). În fața porții imobilului bunicii, minora a fost întrebată dacă vrea ordin de protecție (de două ori), ea răspunând ironic «ei, ordin de protecție, nu vreau». Lucrurile s-au schimbat când am ajuns la IPJ Botoșani, când odată cu întâlnirea cu tatăl său (în alt birou), aceasta și-a exprimat dorința de a se emite ordin de protecție împotriva mamei”.

 

Mai departe, mama a pus sub semnul întrebării formularul care se completează la emiterea ordinului de protecție în funcție de care polițiștii au posibilitatea de a stabili dacă exist risc iminent sau nu, ținând cont de răspunsurile acordate de persoana care susține că se află în pericol.

 

Avocatul

 

În completarea celor spuse de ea, avocatul susține că în seara respectivă ar fi trebuit să fie întocmit un proces verbal în care să fie specificate toate etapele urmate și care ulterior să fie semnat inclusiv de mamă.

 

„Ordinul de protecție a fost practic dispus de către organul de Poliție la insistențele tatălui, mai mult sau mai puțin legale. Pentru că dacă observăm, la domiciliul bunicii au sosit două echipaje de Poliție la interval de aproximativ o oră, o oră și ceva unul de celălalt. Dacă s-ar fi ținut cont de ceea ce s-a spus și ceea ce a constatat primul echipaj, ordinul nu a mai fost dat”,

Eduard Luca, avocatul mamei

 

Al doilea echipaj de Poliție ajuns la locuința bunicii ar fi constatat că minora nu era în pericol, aspecte care ar fi fost necesare a fi consemnate în procesul verbal menționat mai sus.

 

”Totul a luat o întorsătură nefericită în momentul în care minora a ajuns la Poliție și când la insistențele tatălui și la influențele sale a fost sfătuită să consemneze într-un cuprins de evaluare a riscului, aspecte care sunt cu totul nereale. Este absurd să se consemneze într-un proces verbal că o mamă a utilizat arme sau alte obiecte pentru a ataca minora. Sau că a amenințat cu moartea alți membri ai familiei, aspecte care nu se probau sub nicio formă, erau cu totul în afara legii”,

Eduard Luca, avocatul mamei

 

Formularul de risc

 

Mai departe, mama arătat că este ferm convinsă că fiica sa nu a dat răspunsurile consemnate în formularul de risc. Și că ar fi fost influențată să bifeze anumite căsuțe la întrebări care nu corespund cu realitatea:

 

„Întrebările formularului ce măsoară riscul de violență documestică sunt de o cruzime evidentă, dar acest lucru nu a împiedicat ca rezultatul să fie în defavoarea mamei (risc ridicat). Nu cred că fiica mea a răspuns cu DA la aceste întrebări ale formularului (am folosit arme letale, am amenințat rude ale fiicei că le voi «ucide», am distrus bunuri, etc.)”.

 

Și nu în ultimul rând a dezavuat varianta aleasă de autorități în acea noapte pentru protecția fetei, respectiv cazarea în Centrul de Primire al Copilului în Regim de Urgență „Micul Prinț”, în condițiile în care, spune mama, „existau și alte imobile (tatăl, bunici materni și paterni) unde fiica mea putea să stea peste noapte, aceasta a fost dusă la centru, acolo unde ajung copiii care nu dețin alte resurse umane (familie extinsă, familie lărgită). Deși am cerut d-nei polițist să o lase să meargă la domiciliul tatălui, aceasta a refuzat categoric”.

 

Procesul

 

Fata a fost preluată de la „Micul Prinț” de către tată și de atunci a rămas la el, având discuții sporadice cu mama și  de obicei în contradictoriu.

 

Ulterior, instanța a emis o ordonanță președințială prin care a admis cererea mamei pentru ”stabilirea de legături personale cu minora”, dar fără a specifica exact în ce mod. Pe data de 29 iulie au fost solicitate clarificări de la instanță care a stabilit „aducerea minorei la domiciliul subsemnatei în fiecare săptămână, începând de vineri, orele 18:00 și până duminică, orele 18:00, având în vedere soluția pronunțată prin sentința civilă executorie de drept”.

 

Avocatul Eduard Luca susține că în acest dosar intenționează să apeleze la un psiholog judiciar care să reliefeze erorile care s-ar fi făcut în acest caz.

 

Dar și la un specialist în analiză comportamentală care să indice dacă fata are un comportament disimulat sau este influențată de tată, mai exact, modul de a gândi al adolescentei care, ”de când este la tată și-a schimbat radical comportamentul față de mamă”.

 

Și se gândește inclusiv la strămutarea procesului, cel mai probabil la Suceava.

 

„Un citat înțelept spunea că acolo unde justiția nu funcționează, e periculos să ai dreptate. Cum se întâmplă și în cazul nostru, pentru că ești cu dreptatea în mână, ai această soluție care îți dă dreptate, îți dă câștig, dar cum o aplici? Cum își vede mama fiica, dacă acest copil este influențat de tată?”,

Eduard Luca, avocatul mamei

 

Fata

 

Adolescenta și-a exprimat dorința de a vorbi cu reporterul Botoșăneanul cu privire la situația în care s-a ajuns, în mediul său familial.

 

Susține că ar fi fost agresată fizic și verbal de mamă aproape dintotdeauna, inclusiv în perioada dinaintea divorțului dintre părinți și a povestit mai multe episoade de acest fel, petrecute în trecut.

 

Povestește că are nevoie de timp pentru a se liniști și că la acest moment nu dorește să reia legăturile cu mama ei. Este conștientă de faptul că este iubită și că orice copil are nevoie de mamă, doar că...

 

„Momentan nu vreau să mă văd cu ea, pentru că e prea recentă situația. Și pentru toate pe care le-a făcut. În loc să se oprească din toată hărmălaia asta, mai rău face. Și pe zi ce trece devine din ce în ce mai rău. Dacă o să vreau cumva să mă văd cu ea, o să pun mâna pe telefon, știu numărul ei pe de rost, o sun imediat”.

 

De ce nu vrei să te vezi cu ea?

 

„Pentru că mi-e frică. Pentru că de fiecare dată când o văd pe stradă, se uită urât la mine, data trecută m-a și agresat fizic pe stradă. Și seara trecută (vineri, 29 iulie 2022) a venit la masă cu noi și a început să înjure, să vorbească urât. Și nu mă simt în siguranță cu ea, mai ales să merg la apartament numai eu cu ea. Poată să mă închidă în casă. M-a lovit și acolo și de față cu tata”,

 

 

În seara zilei de vineri, 29 iulie 2022, conform deciziei instanței, de la ora 18:00, fata ar fi trebuit să meargă la mamă. Doar că nu a simțit că dorește acest lucru. A ieșit la o terasă cu tatăl și cu o altă persoană, unde ar fi avut un nou conflict cu mama, care ar fi ajuns în zonă. Se află în continuare în grija tatălui.

 

Tatăl

 

Și-a recunoscut greșelile din timpul căsniciei și relațiile extraconjugale și le-a explicat ca fiind un rezultat al căsniciei care a fost una problematică, mai ales în ultimii ani. Descrie, asemenea fiicei, viața actuală ca fiind o evadare și o eliberare din cea trăită până la divorț.

 

Susține că au mai fost perioade de despărțire urmate de împăcări cu speranța „unei a doua șanse” acordată mai degrabă pentru binele copilei.

 

Mai spune că în ultima jumătate de an, cât a fost singur, s-a obișnuit cu viața solitară și fără responsabilități și că ar prefera-o celei din prezent. Însă pentru fiica sa este capabil de orice sacrificiu sau mărire a gradului de responsabilități, mai ales că este singurul care-i poate oferi liniștea dorită.

 

Iar soluția pentru a se ieși din această situație dramatică:

 

„Probabil în primul și în primul rând ar trebui să ne întâlnim la un psiholog toți trei, să avem pe cineva care într-adevăr să fie imparțial cu toți și să gândească, să putem povesti fiecare, în primul rând, partea lui, iar el să tragă o concluzie, să vadă cine e cel care a greșit mai mult. Poate într-adevăr am greșit fiecare, dar cine a greșit cel mai mult? Dacă într-adevăr eu sunt atât de... cum mă face ea în toate felurile și dacă sunt eu cel care-i spăl fetei creierul. Și să încerce să mai lase puțin de la ea, de la orgoliul acesta, ea trece peste copil ca să-mi facă rău mie. Rău se poate face la oricine, dar bine...”,

Tatăl

 

Este de acord oricând cu o întâlnire în trei, în condiții civilizate care să nu lase loc limbajului trivial și care să nu ridice un nou grad de stres asupra copilului.

 

Despre răspunsurile date în formularul de risc, de către fată

 

Au fost agresați și alți membri ai familiei:

 

Fata: Da, tata

 

Agresorul/agresoarea a amenințat vreodată că-i va răni / ucide pe vreunul dintre ei?

 

Fata: Da, să-l rănească pe tata (un incident de acest gen ar fi avut loc pe o stradă din municipiu).

 

A folosit vreodată obiecte sau arme care să vă rănească?

 

Fata susține că a fost lovită în cap cu o perie de păr (obiect) și că nu a menționat nimic de arme.

 

Fata a mai explicat că a fugit de mama ei în parc, pentru că se temea că va fi lovită. Iar ulterior când s-a ajuns la asta, s-a luptat pentru telefon nu pentru că ar fi ceva în el, ci pentru că voia să-și cheme tatăl în ajutor. Drept dovadă că nu ar ascunde ceva este faptul că a renunțat oricum la telefon și acum are alt dispozitiv.