Nunta primăverii cu puzderie de VIP-uri, de la primar la preşedintele CJ – VIDEO & GALERIE FOTO

 

Restaurantul „Casa Lux” a adunat în noaptea de sâmbătă spre duminică o bună parte a celor mai importante oficialităţi ale judeţului. De la preşedintele Consiliului Judeţean Mihai Ţâbuleac, prefectul Cristian Roman şi primarul Cătălin Flutur până la primari din teritoriu, o mulţime de şefi din administraţia publică locală au ţinut să ia parte la nunta fiicei consilierei şefului CJ, Maria Riza.



Elena Riza s-a căsătorit cu Bogdan Corneschi, iar naşi le-au fost Liviu Rădăşanu, directorul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) şi Manuela Rădăşanu, şefa unei agenţii BRD, dar şi Loredana şi Iulian Istrate. Sfânta Cununie s-a săvârşit la Biserica Sfinţii Trei Ierarhi din cartierul Bucovina, în care locuiesc atât mireasa, cât şi naşul său de la DGASPC. Petrecerea care a urmat a umplut sala, programul artistic fiind cât se poate de variat, de la sârbe şi ansamblul Casei de Cultură a Sindicatelor care a prezentat un număr de dansuri ţigăneşti până la „Balada” lui Ciprian Porumbescu şi „Rapsodia Română” a lui George Enescu. Punctul culminant l-a reprezentat însă interpretarea câtorva melodii populare chiar de către Maria Riza, fostă solistă vocală la Rapsozii Botoşanilor cu decenii în urmă, care a ridicat aproape toţi mesenii în picioare. Petrecerea a durat până în zorii zilei, nelipsind tortul miresei, tortul naşilor şi… purceluşi cu măr. 























VEZI ŞI:
 Rădăşanu, nuntă cu covor roşu şi petale de trandafir – GALERIE FOTO
 Nuntă în stil american la Alfa Land – GALERIE FOTO