Primăria Vorona s-a umplut până la refuz duminică la amiază, atunci când a găzduit ceremonia de căsătorie a lui Alexandru Stanciu cu Ecaterina Roxana Șfaițer.
Începută la 13:30, festivitatea a durat vreo trei sferturi de oră dat fiind numărul atât de mare de invitați, care au ținut să îi felicite pe cei doi tineri. Oficierea a fost făcută chiar de primarul Aurel Ștefan, care dincolo de sfaturile specifice unui astfel de eveniment, a reușit să emoționeze asistenţa atunci când a oferit noului cuplu o o fotografie înrămată a casei străbunicilor miresei realizată în urmă cu zeci şi zeci de ani, pe vremea unui pluguşor.
Primarul de Vorona a arătat că familia Şfaiţer este una destoinică, reprezentativă a comunei astfel încât Alex şi Katy, aşa cum le spune toată lumea, trebuie să ducă tradiţia mai departe. Aflată lângă Cornel Şfaiţer, soţia sa, Daniela, a lăcrimat în mai multe momente din ceremonie, lucru care l-au făcut şi alte rude în momentul înmânării amintitului dar.
„Vă asumaţi această responsabilitate nu pentru moment, nu pentru nu ştiu cât timp, ci pentru toată viaţa. Deoarece eu ştiu că, cel puţin în familia din care provine mireasa, toate lucrurile se fac cu mare seriozitate şi sunt convins că, la fel, cu aceeaşi seriozitate şi aceeaşi responsabilitate, se asumă şi acest moment. Meritaţi, tocmai pentru asumarea acestei responsabilităţi, cele mai sincere şi mai calde felicitări. Să vă dea Dumnezeu sănătate, să vă dea Dumnezeu putere, să munciţi ca să aveţi parte de o căsnicie fericită în cadrul căreia să vă realizaţi toate gândurile şi aspiraţiile şi cele mai profunde dorinţe”,
Aurel Ştefan, primar Vorona.
Inginer la SC Tehnic Asist SRL, Alex este născut în 1987, în timp ce Katy, tocmai intrată cu drepturi depline în rândul notarilor publici din Bucureşti, a venit pe lume în 1991, fiind prima fată a familiei Şfaiţer. Ambii au spus un „DA” hotărât când au fost întrebaţi dacă sunt de acord cu căsătoria, luând totodată decizia de a prelua amândouă numele de familie, devenind astfel Alexandru Stanciu Şfaiţer şi Ecaterina Roxana Stanciu Şfaiţer.
Naşii le-au fost deputatul Răzvan Rotaru cu soţia sa Roxana, socrul parlamentarului fiind cel care a botezat-o pe sora Ecaterinei.
Oficierea a fost urmată de o petrecere de zi la Salon Crescendo, restaurantul deschis de familia Şfaiţer în centrul Voronei în urmă cu doi ani. Preparatele au fost pregătite de chef Silviu Furdui, venit special de la Bucureşti pentru această nuntă.
Nunta propriu-zisă este programată în luna mai a anului viitor.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNENUL PENTRU MOBIL