Nunțile, în cădere liberă la Botoșani: CÂTE cupluri și-au spus ”DA” în fața ofițerului de stare civilă

Din ce în ce mai puțini îndrăgostiți se hotărăsc să devină o familie și să-și unească destinele în fața ofițerului de stare civilă.

 

Dacă în alți ani numărul botoșănenilor care pășeau pe holurile Casei de Căsătorii era destul de mare, anul 2015 a fost unul mai sărac în...dragoste. Potrivit lui Constantin Gabur, șeful Serviciului de Stare Civilă de la Botoșani, până în prezent au fost oficiate doar 494 de căsătorii la Botoșani.”Anul trecut eram tot pe la numărul ăsta. Ultimii doi trei ani nu am sărit de 700 pe an și nu cred că o să sar nici anul ăsta. Anul trecut 670, acum doi ani 720 , acum cinci, șase ani aveam și 1.100, 1.200. ”, a spus Constantin Gabur, șeful Serviciului de Stare Civilă. În fiecare weekend cuplurile au ocazia să spună ”Da” în fața ofițerului de stare civilă, în sala Consiliului Local de la Primăria municipiului Botoșani. Există însă și excepții care nu își doresc să vină în instituția primarului motivând că nu vor ”tam-tam”.

(Ș.V.)

[[readotherarticle:botosaneanul.ro:44684:FAZA ZILEI : Doi miri din Botoșani, au confundat Primăria cu... muzeul și-apoi s-au șucărit pe șeful de la Starea Civilă ]]