Pe de altă parte, polițiștii rutieri atrag atenția că numărul mare de căruțe de pe drumurile din județ afectează circulația rutieră. Numai în acest an au fost înregistrate șase accidente grave în care au fost implicate faetoane sau căruțe, soldate cu trei morți și trei răniți grav.
”
Singurul mod de acțiune este sancționarea căruțașilor pentru accesul pe drumurile europene și drumurile naționale, dar și pentru lipsa vestelor reflectorizante și a semnalizării corespunzătoare. Din păcate, altfel nu putem interveni. Grav este că mulți dintre căruțași nu cunosc regulile de circulație”, a declarat
ofițerul Ionuț Apostol de la SPR.
Acesta susține necesitatea introducerii unui permis de conducere obligatoriu pentru atelaje, la fel cum a fost introdus în cazul conducătorilor de mopede.
CITEȘTE:
Beat mort, s-a dezechilibrat din căruță și a dat cu capul de asfalt – AFLĂ-i alcoolemie