„Nuieluşe cu sancţiuni” pentru agenţi economici de la Garda de Mediu

 

Trei operatori economici au fost „vizitaţi” de un Moş Nicolae însoţit de echipaje din cadrul Comisariatului Judeţean al Gărzii de Mediu (CJGM)  şi au primit în loc de daruri…nuieluşe. Au fost controlaţi în total un număr de 15 operatori economici care se ocupă cu colectare de deşeuri, trei dintre aceştia fiind depistaţi cu nereguli.
Verificările au fost derulate ca urmare a unui tematici efectuate la nivel naţional care a avut ca termen de finalizare începutul lunii decembrie. Raportul cu rezultatele controalelor va fi transmis de comisari la forurile centrale. „Din verificările făcute la agenţii economici care au avut ca activitate colectarea deşeurilor feroase şi neferoase privind obligaţiile la fondul de mediu, din cei 15 agenţi economici controlaţi, trei au fost sancţionaţi cu două avertismente şi o sancţiune de 2.000 de lei pentru nedepunerea declaraţiilor privind obligaţiile de plată la fondul de mediu. Nerealizarea măsurile duce până la amenzi pe 500 de milioane de lei vechi”, a declarat Rodica Zelincă, comisar şef CJGM. Potrivit normativelor în vigoare, agenţii economici care derulează activităţi de colectare deşeuri feroase şi neferoase au obligaţia de a proceda la plata unei sume în funcţie de cantitatea de deşeuri colectate, respectiv 3% din totalul gunoiului strâns. (G.E.)