Nu scăpăm de caniculă: Temperaturi de peste 35 de grade

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare marți 21 iunie, ora 11.00 cu privire la evoluția vremii pentru următoarele zile.  

 

Astfel în intervalul 21-22 iunie 2016, în partea de nord a țării, se vor semnala fenomene precum: disconfort termic accentuat, caniculă, instabilitate atmosferică.
În intervalul menţionat, disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi în cea mai mare parte a ţării. În Muntenia, Dobrogea continentală, în cea mai mare parte a Moldovei, dar local şi în Oltenia şi Transilvania va fi caniculă, cu temperaturi maxime cuprinse între 35 şi 37 de grade şi temperaturi minime ce nu vor scădea sub 20 de grade.
Îndeosebi în zonele de deal şi de munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată, mai ales în cursul după-amiezelor şi al serilor. Vor fi averse cu caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat grindină.