Noul vice de la CJ, lăsat cu ochii în soare de Achiţei

 

Noua schimbare de vicepreşedinte a Consiliului Judeţean s-a produs fără ca protagoniştii să poarte o discuţie pe tema începutului şi respectiv sfârşitului de mandat. După şedinţa de luni a CJ, când a fost înlocuit, Cristian Achiţei i-a cerut lui Mihai Aroşoaie să-i dea două ore în care să-şi ia lucrurile din birou.
El i-a predat inventarul unui funcţionar al instituţiei şi nu înlocuitorului său. Între cei doi nu a mai existat vreo întâlnire deoarece social-democratul a luat în primire marţi. Acesta nu s-a mai putut astfel informa direct de la sursă despre stadiul principalelor probleme de care se ocupa democrat-liberalul. „Poate era necesară o discuţie,să văd în ce fază a ajuns. Era bine să preiau de unde a lăsat el, ca să nu fac acelaşi drum a doua oară”, ne-a declarat Mihai Aroşoaie referindu-se mai ales la chestiunea reorganizării spitalelor. Marţi la ora 15:00 acesta nu primise încă atribuţii din partea preşedintelui CJ, însă după ce acest lucru se întâmplă are de gând să îşi contacteze predecesorul. „Dacă atribuţiile o să coincidă cu ale lui o să-l contactez. Dacă vrea bine, dacă nu… eu sunt un om al dialogului. Aşa ar fi fost de dorit, să avem o discuţie”, a mai arătat Aroşoaie. El este al 7 – lea vicepreşedinte al CJ din actuala legislatură. A devenit consilier judeţean abia anul trecut, când i-a luat locul demisionarei Manuela Zarug.