Lucrările la parcarea nouă de la aeroport au fost finalizate în ultimele zile ale anului 2023.
În această perioadă se face recepţia lucrărilor la noul terminal, iar prima cursă va avea loc în 2024, scrie adevărul.ro
Lucrările efectuate la noul Terminal de la Aeroportul Iași se apropie cu paşi repezi de final, susţine conducerea aerogării. Astfel, în curând, Iaşul va avea al doilea cel mai mare aeroport din România.
Reprezentanții Consiliului Județean Iași au anunțat că lucrările la parcarea nouă de la aerogară au fost finalizate chiar în ultimele zile ale anului 2023. Aceasta are 600 de locuri, cu spaţii special amenajate pentru taxiuri şi autobuze şi cu bretea Kiss & Ride.
„Lucrările la parcarea nouă au fost finalizate în ultimele zile ale anului 2023, fiind turnaţi ultimii metri de asfalt şi montându-se noile bariere, staţiile de încărcare, afişajele electronice şi camerele video. Astfel, se redirecţionează fluxul de maşini pe un alt traseu, prin noul sens giratoriu, iar după recepţia sistemului nou de management al parcării, Aeroportul Internaţional Iaşi va avea practic o parcare modernă de 600 locuri, cu spaţii special amenajate pentru taxiuri şi autobuze, cu bretea Kiss & Ride, cu tarife flexibile pentru scurtă şi lungă durată şi cu posibilităţi multiple de plată”,
au anunțat reprezentanții Consiliului Județean Iași.
În această perioadă se face recepția lucrărilor la noul terminal, iar prima cursă va avea loc în luna mai a anului 2024, către Stuttgart, a anunțat Costel Alexe, președintele Consiliului Județean Iași.
Noul terminal are o suprafaţă desfăşurată de peste 31 de mii de metri pătraţi, trei niveluri şi o capacitate de procesare de 3,5 milioane de pasageri pe an.