Noul director de dezvoltare din Primărie, băgat direct în ședință de primar

Începând cu această săptămână Primăria municipiului reședință de județ va avea director pe partea de dezvoltare.

 

Cătălin Fetcu a promovat concursul și își va începe activitatea din 9 august, având în vedere că acel contract de mandat semnat la Nova Apaserv își încetează efectele cu o zi înainte.

 

„A semnat jurământul, eu am așteptări foarte mari, o să avem o discuție foarte serioasă cu lista de investiții în față, să vedem. Am încredere, vine un specialist care asta a făcut, atât pe fonduri europene cât și tot ce a însemnat investiții la fosta regie de apă și acum Nova Apaserv. Este un om clar, cu competențe deosebite și cu dorința de a lucra. Iar nouă acolo chiar ne trebuie un om care să-și asume responsabilitatea hârtiilor”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

Primarul a evitat să informeze dacă i-a trasat o sarcină clară noului director, spre exemplu un obiectiv de mare însemnătate pentru municipiu.

 

„O primă sarcină este să intre și să fie la curent cu programul nostru de dezvoltare, să-și cunoască colegii. Ca la început”,

Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoșani

 

Cătălin Fetcu va avea biroul în sediul de la Casa Cărții și un salariu de aproximativ 11.000 de lei.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:

download from google play download from apple store