Noul an vine cu temperaturi ridicate: PROGNOZA meteo pentru o lună

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis prognoza pentru perioada 1 – 28 ianurie 2024.

 

Anul nou vine cu multă căldură

 

Prima lună a anului 2024 va veni cu vreme mai caldă decât în mod obișnuit pentru perioada din calendar, în toate regiunile țării. În același timp, sunt așteptate și precipitații, potrivit estimărilor meteorologilor, scrie libertatea.ro

 

După un final de an 2023 marcat de temperaturi care au ajuns chiar și la 21 de grade, ANM anunță că temperaturile vor rămâne mai mari decât cele normale perioadei și în perioada următoare.

 

Săptămâna 1-7 ianuarie 2024

 

Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întregul teritoriu al României. Regimul pluviometric va fi excedentar în regiunile vestice, nord-vestice, centrale și local în cele sud-vestice și nord-estice, dar mai ales în zona Munților Apuseni și în extremitatea de nord a Carpaților Orientali, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.

 

8 - 14 ianuarie 2024

 

Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în toate regiunile, dar mai ales în jumătatea vestică a țării. Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, la nivelul întregii țări.

 

15 - 21 ianuarie 2024

 

Regimul pluviometric va fi ușor excedentar în toate regiunile, dar mai ales în zona Munților Banatului.

 

 22  - 28 ianuarie 2024

 

Mediile valorilor termice se vor situa ușor peste cele specifice pentru această săptămână, pe întregul teritoriu al României. Cantitățile de precipitații vor fi ușor excedentare în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.