Nouă incendii într-o singură săptămână, zeci de pompieri miliari și voluntari au luptat cu flăcările

În perioada 8 - 14 martie, pompierii botoşăneni au avut 186 misiuni de protecţie a vieţii, mediului şi valorilor materiale, ceea ce înseamnă, în medie, 26 intervenții pe zi.

 

S-a intervenit pentru stingerea a nouă incendii, acordarea primului ajutor și transportul la spital a unui număr de 109 persoane rănite ori cu probleme medicale, inclusiv persoane suspecte sau confirmate Covid-19, pentru transportul unor persoane supraponderale, precum și pentru deblocarea unor uși de acces în locuințe unde existau persoane care aveau nevoie de ajutor medical.

 

La aceste evenimente se adaugă 40 misiuni de decontaminare ale autospecialelor folosite la transportul persoanelor confirmate cu COVID- 19, trei misiuni de asigurare a măsurilor p.s.i. pe timpul aterizării/decolării elicopterului SMURD, trei misiuni de salvare a unor animale din medii ostile vieții, două misiuni pentru înlăturarea pericolului de incendiu în urma producerii unor accidente rutiere și cinci misiuni specifice pentru limitarea răspândirii pestei porcine.

 

Cele nouă incendii s-au produs pe raza localităților Flămânzi, Bucecea, Săveni, Bobulești (oraș Ștefănești), Măgura (comuna Ibănești),  Mândrești (comuna Ungureni), Corni și Dumbrăvița (comuna Ibănești).

 

Cauzele probabile care au generat evenimentele cu foc au fost: coș de fum necurățat sau neprotejat față de materialele combustibile, foc deschis în spații deschise, scurtcircuit și acțiune intenționată.

 

Pentru stingerea incendiilor și înlăturarea efectelor au intervenit, în total, peste 86 pompieri militari și voluntari.

 

ISU Botoșani recomandă populației să respecte, în continuare, atât acasă, cât și la locul de muncă, normele generale de prevenire a situațiilor de urgență, pentru a se evita pierderile de vieți omenești și bunuri materiale.

 

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store