Normele cu privire la introducerea traseului aplicativ pentru proba de verificare a aptitudinilor fizice la concursurile de admitere în şcolile MAI au fost publicate în Monitorul Oficial, anunţă Ministerul Afacerilor Interne (MAI).
Miercuri au fost publicate în Monitorul Oficial normele cu privire la introducerea traseului aplicativ pentru proba de verificare a aptitudinilor fizice la concursurile de admitere în instituţiile de învăţământ ale Ministerului Afacerilor Interne, precum şi pentru cei recrutaţi în vederea ocupării prin concurs a unor posturi vacante.
Ministerul Afacerilor Interne precizează că, prin introducerea traseului aplicativ la admitere, se verifică aptitudinile fizice ale candidaţilor prin parcurgerea a 11 elemente de dificultate într-un timp de maximum 2 minute şi 25 de secunde.
Una dintre consecinţele introducerii acestei noi modalităţi de testare a calităţilor fizice este eliminarea criteriului de înălţime.
"În aceste condiţii parcurgerea noilor probe impune candidaţilor o anumită statură sau calităţi fizice deosebite pentru terminarea traseului aplicativ în timpul menţionat", arată MAI într-un comunicat de presă, postat pe site-ul instituţiei.
Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, eliminarea limitei de înălţime pentru candidaţi este în acord inclusiv cu hotărârile Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, care a recomandat instituţiei să elimine acest criteriu, dar şi cu unele soluţii pronunţate de diverse instanţe de judecată.
"Menţionăm că o abordare asemănătoare a probelor sportive se regăseşte şi la admiterea în şcolile ministerelor de interne din mai multe state europene, precum: Austria, Belgia, Canada, Olanda, Franţa, Germania, Marea Britanie, Ungaria sau Spania", potrivit Mediafax.
O altă modificare prevede ca persoanele care vor candida la şcolile pentru subofiţeri - pompieri sau care participă la concursurile organizate pentru posturile vacante din cadrul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) sunt exceptate de la interdicţia de a avea semne particulare sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară.