Noi ne temem de ei și ei de noi: Luptă pentru Cupă pe două terenuri grele

Se anunță o luptă pe viață și pe moarte între FC Botoșani -  CS „U” Craiova.

 

Preşedintele echipei de fotbal CS „U” Craiova, Marcel Popescu, a declarat că în această fază, a semifinalelor Cupei României, nu mai există adversari buni sau răi, ci joci cu cine îţi hărăzesc sorţii.

 

„În faza asta nu mai există bun şi rău, joci cu cine ţi-au hărăzit sorţii. Faptul că e o echipă din play-out nu are niciun fel de importanţă. Important este ca în cele două manşe să avem lotul complet, iar terenurile să fie bune. E o manşă dublă cu FC Botoşani, care ne va da şansa de a juca pe 27 mai finala”,

 

a afirmat Marcel Popescu într-o postare pe un site de socializare.

 

Optimist s-a arătat și Ovidiu Costeşin. Directorul executiv al oltenilor, a declarat că tragerea la sorţi a fost una cu ghinion şi şi-ar fi dorit un alt adversar în semifinalele Cupei României.

 

„A fost o tragere la sorţi cu ghinion, pentru că am nimerit cel mai dificil adversar pe care îl puteam întâlni. Din toate punctele de vedere: al valorii echipei, al deplasării, al oraşului. Trebuie să acceptăm tragerea şi să încercăm să mergem mai departe. Vom juca returul pe terenul echipei care în acest sezon de Cupa României a eliminat atât liderul, cât şi campioana en titre a Ligii I. În Cupa României nu contează cine e favorit, mai ales cum sunt cei de la Botoşani, care nu mai au obiectiv în afară de Cupa României. Ei se pot menaja în campionat, pentru că nu mai au emoţii cu retrogradarea. Un trofeu câştigat ar reprezenta o bucurie adusă suporterilor, după 25 de ani de aşteptare, prea mulţi pentru Universitatea Craiova. Sperăm ca anul ăsta să profităm de şansa pe care o avem”,

 

a declarat Ovidiu Costeşin.

 

 

download from google play download from apple store