Procurorii DIICOT ridică, miercuri, documente de la sediul mai multor firme de medicamente, în dosar fiind vizat şi medicul botoşănean Mihai Lucan.
Potrivit unor surse judiciare, a fost declanşată cercetarea in rem pentru infracţiunile de luare şi dare de mită. Ancheta a fost declanşată pentru fapte, existând bănuieli de luare şi dare de mită.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a anunţat, marţi, că a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă de către medicul Mihai Lucan, fost medic şef secţie al Secţiei Urologie II din cadrul Institutului Clinic de Urologie Cluj-Napoca.
"Agenţia Naţionalã de Integritate a constatat încãlcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativã de cãtre LUCAN MIHAI, fost medic şef secţie - Secţia Clinicã Urologie II din cadrul Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca, şi fost membru în Consiliul de Administraţie al Institutului Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca", se arată într-un comunicat de presă al Agenţiei Naţionale de Integritate (ANI), remis Mediafax.
Inspectorii de integritate au constatat că, în perioada 26 iunie 2012 - 30 decembrie 2016, S.C. Lukmed S.R.L, societatea comercialã la care Mihai Lucan împreunã cu soţia sunt asociaţi, iar fiul său e administrator, a încheiat un contract de prestări servicii medicale cu Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal Cluj-Napoca. Totodată, au fost semnate şi alte patru acte adiţionale pentru prelungirea duratei contractului.
Mihai Lucan a fost informat despre verificările dispuse de Agenţia Naţională de Integritate, medicul depunând la dosar un punct de vedere.