Noi beneficii pentru tinerii botoșăneni : CE li se pregătește

Parlamentarii vor să acorde facilități tinerilor care, din cauza veniturilor mici, nu au posibilitatea de a-și continua studiile sau pentru a deveni specialiști în domeniul respectiv.

 

Acestora li se vor da bani să își plătească studiile sau să își cumpere cărți, aparatură electronică sau alte lucruri necesare pregătirii lor profesionale. Tinerii botoșăneni cu vârsta de până în 30 de ani dar și pensionarii cu venituri mici ar putea lua bani de la bănci pentru a-și plăti studiile sau tratamentele medicale pe care nu și le pot permite. 

 


Pentru a veni în ajutorul acestora, senatorii și deputații lucrează la o lege care să dea posibilitatea tinerilor și pensionarilor cu venituri mici să facă împrumuturi bancare pentru a-și plăti studiile și tratamentele medicale. Potrivit proiectului de lege, tinerii care vor să își continue studiile, dar care nu au posibilități financiare, vor putea apela la un credit, așa numit de studii, credit ce va subvenționat în proporție de 50 la sută de către stat, iar dobânda va fi de maxim 4-5 la sută.

 

În aceleași condiții, pensionarii cu venituri mici, care nu au cum să plătească o operație, un tratament sau alte servicii medicale, vor merge la bancă și vor putea lua bani pentru necesitățile lor. Pentru a putea beneficia de acești bani, atât tinerii cât și pensionarii vor trebui să facă dovada că au venituri cu care își permit, unii să își continue studiile, iar ceilalți să beneficieze de anumite servicii medicale.(Sursa: Libertatea)

„Foarte mulți tineri vor să facă școală de performanță. Adică să fie specialiști în domeniul respectiv, dar nu au cum, căci pregătirea asta costă bani. Ne-am gândit la o lege prin care să-i ajutăm să își împlinească visul. Să-i ajutăm să ia bani din bancă, dar cu o dobândă subvenționată de stat. Numai așa îi vom ține pe specialiști în țară. Mai mult, foarte mulți pesionari nu au cum să beneficieze de tratamente medicale complexe. Dacă trebuie operați sau dacă au nevoie de medicamente mai sofisticate, aceștia renunță la tratament sau operație că nu au bani. În acest caz, statul trebuie să intervină. Să-i ajute, subvenționând o parte a banilor care-i vor lua cu împrumut pentru a-și atinge scopul”, a spus un senator care lucrează la lege