Alţi doi tineri au fost arestaţi preventiv după scandalul din urmă cu o săptămînă de la fostul Fun City. Asta după ce, iniţial, instanţa a luat această măsură doar în cazul unui singur tînăr dintre cei patru pentru care poliţiştii au cerut să fie duşi după gratii.
Pe 17 august, Sorin Petru T., de 25 ani, Alexandru Gabriel B., de 22 ani, Marius Andrei H., de 23 ani şi George L., 20 ani, toţi din municipiul Botoşani, învinuiţi de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, iar unii dintre ei şi de distrugere, au fost prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de punere în mişcare a acţiunii penale şi sesizarea instanţei de judecată în vederea luării măsurii arestării preventive pentru o perioadă de 29 de zile.
Iniţial, instanţa a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani doar cu privire la primul dintre tinerii menţionaţi. Ulterior, pe 20 august, în urma recursului formulat de către procurori, au fost emise mandate de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 de zile şi pentru inculpaţii Alexandru Gabriel B. şi Marius Andrei H. Totodată, faţă de inculpatul George L. s-a dispus măsura obligării de a nu părăsi localitatea.