Noi acuzaţii aduse deputatei "loz în plic": După logica dumneaei, cheia succesului este un lanţ de eşecuri

Reproşurile formulate de fosta conducere a PP-DD Botoşani la adresa actualilor şefi ai filialei se înmulţesc. După consilierul judeţean Mihai Aniţulesei şi alesul de la municipiu, Marius Cristescu, a luat poziţie faţă de scorul obţinut de Partidul Poporului – Dan Diaconescu.

 

Şi el cu proces pe rol după ce a fost exclus din partid, consideră că scorul de 3,83% scos la alegerile europarlamentare reprezintă o consecinţă a prestaţiei jalnice pe care conducerea asigurată de deputatul Liliana Mincă, preşedinte PP-DD Botoşani şi senatorul Corneliu Popescu, prim-vicepreşedinte, au avut-o în judeţ.
„Felicitări PP-DD – ul pentru alegerea făcută. S-a dovedit că, în momentul în care eu m-am comportat ca un lider şi am format o echipă, treaba a mers STAS, am obţinut 15,95% ca rezultat, luând partidul de la 6% şi de când partidul a trecut în mâna vedetelor, au distrus echipa, au rupt legătura cu teritoriul, practic au schimbat toţi oamenii şi tot ce era în teritoriu ca să poată obţine ceva. Au obţinut doar pentru buzunarul lor ceva pentru că rezultate n-au obţinut deloc”, a afirmat Marius Cristescu.
CITEŞTE ŞI:
 Deputata "loz în plic" nu demisionează: Orice impas ar trebui să aibă darul de a ne întări
Fostul preşedinte judeţean şi municipal al PP-DD Botoşani a respins ideea potrivit căreia prăbuşirea partidului este o consecinţă a interzicerii OTV în România, susţinând că la alegerile locale aportul postului de televiziune a fost până la aproximativ 5%, restul până la 9,28%, scor obţinut în municipiul Botoşani, reprezentând contribuţia candidaţilor.
„În declaraţia din presă care am observat-o la d-na Mincă este că eşecul trebuie să unească. Înseamnă că, practic, după logica dumneai, cheia succesului este un lanţ de eşecuri. Părerea mea este alta: a persevera în greşeală este prostie”, a mai spus Marius Cristescu.
Consilierul municipal a suspendat în instanţă hotărârea de a fi exclus din PP-DD. El se consideră însă PP-DD - ist adevărat, menţionând că în 2010 a pus bazele partidului la Botoşani cu dorinţa de a schimba clasa politică, lucru despre care susţine că în realitate nu se doreşte. (S.B.)
VEZI ŞI:
 Circ electoral fără precedent: o deputată promite alocaţii de 7 milioane "amantelor" preşedintelui de onoare al partidului – VIDEO & GALERIE FOTO