NOAPTEA TRECUTĂ: Poliția și-a scos toate structurile în stradă, o armată de oameni a participat la razii – GALERIE FOTO

Controalele au fost demarate în cursul după-amiezii de sâmbătă în jurul orei 18:00 și au continuat până în zorii zilei, la ora 4 dimineața.

 

Polițiști din cadrul Serviciului Rutier, Serviciului de Investigații Criminale, Serviciul de Acțiuni Speciale și din cadrul Serviciului de Investigații a Criminalității Economice au participat la aceste razii care s-au desfășurat atât în municipiu cât și în celelalte localități ale județului.

 

Au fost verificate societăți comerciale, câteva dintre ele fiind sancționate contravențional pentru că aveau sume de bani care nu puteau fi justificate.

 

Raziile au continuat în trafic, dar și în cluburile din municipiul Botoșani. În trafic, polițiștii au depistat mai multe persoane care se aflau la volan sub influența băuturilor alcoolice.

 

Vom reveni cu mai multe informații.