Noapte de foc în Botoșani: Mașină în FLĂCĂRI pe o stradă din muncipiu – FOTOGALERIE

O mașină încărcată cu marfă a luat foc în noapte de vineri spre sâmbătă.

 

Un camion incarcat cu marfa, parcat pe strada Manolesti Deal din municipiul Botosani, a fost distrus parțial într-un incendiu izbucnit în noaptea de vineri spre sâmbătă.  Alarma s-a dat în jurul orei 2.00. La fata locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu o autospecială cu apa si spuma, se arată într-un comunicat de presă.

 

La sosirea gărzii de intervenţie, ardea partea din spate a camionului, existând pericolul de propogare a flacarilor la cabina și alte doua camioane parcate în apropiere. 

 

Incendiul a fost stins în mai puțin de jumătate de ora.  Cel mai probabil, a izbucnit din  cauza unui scurtcircuit electric. Valoarea pagubelor a fost estimată la circa 10000 de lei.  S-au salvat și protejat bunuri materiale în valoare de  90000 lei.