Noapte bună, Botoșani! Noapte bună, România! Poate cel mai abject târg, poate cea mai nesimțită incompatibilitate: Puterile statului și-au dat mâna, specialii au fost salvați și plătește o țară întreagă

Târgul abject, despre care în mediul politic se vorbea de câteva săptămâni, s-a produs la cel mai înalt. Curtea Constituțională a României a declarat legal tot pachetul de măsuri fiscale prin care Guvernul jecmănește populația și agenții economici, la doar câteva zile după ce a decis că eliminarea pensiilor speciale este neconstituțională.  

 

O glumă nu proastă, ci sinistră: Foștii parlamentari, ajunși la CCR, analizează dacă este legal să mai primească sau nu pensie specială


Pentru cei care au uitat, nu știu etc., președintele Curții Constituționale a fost în perioada 2013 - 2022 Valer Dorneanu, un fost PSD-ist sadea posesor de pensie specială, care ani zile a analizat practic dacă el însuși mai primește sau nu pensie specială și dacă are sau nu voie să cumuleze pensia cu salariul la stat.


Și, ce să vezi, de câte ori a ajuns pe masa sa un astfel de proiect, de fiecare dată a conchis împreună cu colegii săi că este neconstituțional să rămână fără pensie și tot neconstituțional este să fie pus să aleagă între pensie și salariul la stat.


Anul trecut a fost înlocuit cu Marian Enache, care ce surpriză, este și el cât se poate de ”special”.


438.965 de lei a încasat anul trecut ca pensie


55.536 de lei a încasat ca pensie specială de fost parlamentar, pe care, mă rog, în declarația de avere a trecut-o drept ”indemnizație limită de vârstă”


374725 de lei a încasat din salariu


4 partide a schimbat Marian Enache în cariera sa politică. Asta dacă admitem că PDSR este continuatorul FSN, că altfel sunt 5. Dar bineînțeles că nici să schimbi partidele ca șosetele nu reprezintă vreo incompatibilitate în România, nici măcar morală.

 

69 de ani


are Marian Enache. Pe el și alții ca el nu îi mai trimite vreo lege acasă să își vadă de nepoți.

 

Ei NU sunt incompatibili, incompatibil este un primar ca este membru în CA-ul unei școli amărâte dintr-un sat


Este poate cel mai mare conflict de interese, cea mai nesimțită incompatibilitate din țara aceasta. Au fost primari demiși fiindcă erau membri în consiliul de administrație la nu știu ce școală, fără să fie remunerați, vezi cazul fostului și actualului primar de Vlădeni, în schimb este absolut legal ca tu judecător la Curtea Constituțională să te pronunți dacă să mai primești sau nu pensie specială în continuare și dacă poți sau nu să o cumulezi cu salariul la stat.


CCR-ul a ajuns un cancer pentru democrația din România și așa schimonosită cum este ea.


Dar târgul acesta în care pentru salvarea ”specialilor” s-a sacrificat o țară întreagă este deja prea mult.


79 de ani împlinește Valer Dorneanu pe 21 noiembrie


372.092 de lei a încasat în 2021 din salarii


454.068 de lei a încasat în 2021 din pensii


Câți agenți economici trebuie să plătească taxe și impozite numai ca să îi ajungă acestui septuagenar spre octogenar de pensia pe o lună?


Parlamentul și Guvernul au ajuns să facă sluj în fața lui și a altora ca el

 

Cu doar câteva zile înaintea ședinței CCR de analiză a contestațiilor privind pachetul de legi economice, Parlamentatul dominat de alianța dezgustătoare PSD – PNL a  modificat proiectul cu legile speciale rezultând o lege scandaloasă, prin care nu se ating practic de pensiile specialilor până în 2028. Iar după aceea este o altă poveste jenantă.


Ieri a venit răsplata, CCR a declarat constituțional pachetul de legi economice.


Dar sigur, aceasta este doar în imaginația unor jurnaliști... Este doar o pură coincidență. Tot așa cum pură coincidență este și că absolut toate proiectele de legi privind eliminarea pensiilor speciale au fost declarate neconstituționale de CCR-ul condus de un special.


Iar politicienii care anunțau neoficial acest târg dezgustător, a cărui victimă este însuși România, s-au trezit ei vorbind noaptea prin somn.

 

Noapte bună, Botoșani!


Noapte bună, România!


Dormi liniștit, CCR-ul veghează pentru tine...

 

 

v