Noapte albă la DIICOT, zeci de audieri, traficanţi puşi la odihnă în Judecătorie - FOTO

 

Sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, care adăposteşte şi Biroul Teritorial DIICOT a fost animat toată noaptea trecută. Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au avut parte de audieri maraton.

Cum joi la amiază au fost aduse la Botoşani 121 de persoane, din care 22 învinuite pentru trafic de droguri, iar restul în postura de consumatori, au fost necesare o zi şi o noapte pentru ca cei doi procurori DIICOT de la Botoşani să le ia declaraţii. Astfel, cum se făcuse frig, în apropierea miezului nopţii o parte dintre cei veniţi cu dubele la Botoşani se aflau deja într-o sală a Judecătoriei, de unde erau însoţiţi de jandarmi până la birourile investigatorilor. În curtea DIICOT se aflau mai mulţi jandarmri, iar afară, în faţa instituţiei, erau parcate maşini cu numere de Iaşi şi Vaslui, ale prietenilor şi rudelor celor audiaţi. Până dimineaţă în jurul orei 10:00 s-ar fi reuşit audierea a aproximativ o sută dintre cei sosiţi la Botoşani cu mandat de aducere şi s-ar fi emis şase mandate de reţinere, cinci dintre acestea pe numele unor băieţi care nu locuiesc în Botoşani.





VEZI IMAGINI DE LA DESCINDERILE DIICOT:
 Descinderi ca-n filme în locuinţele traficanţiilor – VIDEO
VEZI ŞI CE S-A ÎNTÂMPLAT IERI ÎN CURTEA DIICOT:
 70 de mandate pentru droguri - Curtea DIICOT plină cu tineri – GALERIE FOTO