Câteva gospodine din Botoșani vor pregăti o pâine uriașă în cadrul unui târg ce are loc la București.
O pâine uriașă, de 10 metri, va fi pregătită în Parcul Național, situat lângă Stadionul Național din Capitală. Când va fi gata, bucătăresele din satul Tocileni, județul Botoșani, o vor împărți tuturor celor prezenți în parc.
„Pregătim Pâinea-Centenar, pe care o facem din 100 de cununi în formă de spice de grâu„, spune botoșăneanca Elena Timofte, cea care va coordona întreaga acțiune, scrie Libertatea
Pregătirea începe la 9.00, iar pâinea va fi gata în jurul orei 11.00. Totul se întâmplă în cadrul Târgului de Pâine, care se încheie mâine, la ora 19.00. Peste 40 de producători și meșteri tradiționali vor expune, spre vânzare, diverse produse de panificație, dar și alte bunuri, specifice unui început de toamnă în gospodăria tradițională românească. Meșterii populari vor aduce o serie de obiecte specifice gospodăriei sau de artizanat tradițional: ceramică, linguri și alte cioplituri în lemn, ouă încondeiate, îmbrăcăminte.
Festivalul va cuprinde o serie de expoziții tematice intitulate generic „Drumul pâinii”, care vor prezenta publicului prezent unelte agricole folosite în ultimul secol și produse de panificație specifice unor momente din viața țăranului român, completate de momente artistice legate de tradiții străvechi ale secerișului, dansuri tradiționale și spectacole folclorice.
Producători de must, vin, sucuri naturale, murături și de dulcețuri naturale, dar și meșteri populari vin și la Târgurile Toamnei organizate, în acest weekend, în Parcul Cișmigiu și în fața Primăriei Sectorului 1.
Ieri, Saveta Bogdan a vizitat târgul din Parcul Cișmigiu de unde și-a cumpărat legume și fructe de sezon. Costumul ei tradițional a atras privirile turiștilor aflați în parc, așa că vedeta a făcut zeci de poze cu străinii fascinați de ținuta ei.