Nicio ofertă depusă la licitația pentru liniile de tramvai, interesul firmelor a scăzut brusc

Deși au existat mulți operatori economici care s-au interesat de această investiție, niciunul dintre aceștia nu a depus efectiv o ofertă la licitația pentru reabilitarea infrastructurii de transport cu tramvaie, în municipiul Botoșani.

 

Termenul de depunere al ofertelor a fost până la data de 23 iunie 2021.

 

„A fost interes din partea operatorilor economici pe cele două loturi, având cereri de clarificare, pe primul lot au fost șapte operatori economici care s-au înscris, iar pe cel de-al doilea șase operatori. În urma finalizării procedurilor de selecție nu a fost depusă nicio ofertă pentru această licitație”,

Cosmin Andrei, primar

 

Este a doua licitație organizată de Primărie pentru implementarea proiectului european. La aceasta, valoarea lucrărilor a fost indexată cu un procent de 10% fiind introduse sumele de la capitolul „diverse și neprevăzute” ajungându-se astfel la un total de aproape 148 milioane de lei, pentru reabilitarea ambelor linii.

 

„Consider că motivul pentru care nu am primit oferte pentru reabilitarea infrastructurii îl reprezintă indexarea și mărirea prețurilor materialelor de construcții, în special la oțel, pentru că avem cantități foarte mari care presupun achiziția de oțel pentru această reabilitare, unde prețurile s-au mărit față de valoarea estimată pe care am trecut-o în devizul general cu procente între 42 și 57%”,

Cosmin Andrei, primar

 

Specialiștii Primăriei vor invita operatorii care s-au interesat prin clarificări de această investiție la o negociere directă, conform legii.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store