Nici un liberal botoşănean în comisia USL pentru programul de guvernare

 

Purtătorul de cuvânt al PNL, Mihai Voicu, a anunţat, luni, după şedinţa Biroului Politic Central, că preşedintele partidului, Crin Antonescu, Daniel Chiţoiu, Relu Fenechiu, Eugen Nicolăescu, Lucian Isar şi Radu Stroe vor face parte din comisia USL pentru elaborarea programului de guvernare.

Astfel, nici un liberal de la Botoşani nu a intrat în această structură, în ciuda faptului că organizaţia de la Botoşani a obţinut atât la alegerile locale, cât şi la referendumul pentru demiterea preşedintelui României printre cele mai bune rezultate din ţară. Purtătorul de cuvânt al PNL a mai anunţat că Biroul Politic Central a mandatat grupurile parlamenare ale formaţiunii pentru a discuta cu colegii din USL şi apoi a începe procedurile parlamentare pentru o serie de legi necesare: legea industriei de apărare, o lege care să permită cumularea pensiilor cu salariile, o lege pentru revenirea pensiilor militare la valoarea dinainte de tăiere şi o lege privind prevenţia în sănătate. Voicu a mai anunţat că preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Cristian David, a fost mandatat pentru a începe demersurile în interiorul comisiei pentru a investiga o informaţie "foarte proaspătă", şi anume "chestiunea cu zborul din Arabia Saudită".
VEZI ŞI:
 Ţurcanu adus la lacrimi de USL-işti şi Crin Antonescu – VIDEO & FOTOGALERIE