Nevăzători cu certificat medical şi permis de port armă

 

În urma verificărilor efectuate de către prefectul Cristian Roman în rîndul persoanelor care deţin un certificat medical care să confere un grad de handicap, au mai ieşit la iveală alte trei cazuri, cel puţin ciudate. Este vorba despre trei botoşăneni care au obţinut în urma deciziei unor medici certificate medicale cu grad de handicap de nevăzători permanent şi care, paradoxal au şi permise de port armă. „Curiozitatea mea a fost să văd dacă există şi posesori de armă încadraţi cu grad de handicap şi din numărul total de 8.000, am descoperit trei cetăţeni care au şi permis de port armă, din care doi au şi permis de conducere. Unul are nevăzător permanent gradul 4, un al doilea care este şi posesor de permis, grad handicap fizic permanent, obţine în 10.04.2009 permisul de port armă şi în 1 mai 2009 certificatul de handicap permanent. Şi încă unul care este iar nevăzător gradul 4 şi are permis port armă”, a declarat Cristian Roman, prefectul judeţului Botoşani. Aceste date au fost furnizate de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean care au în baza de date persoanele înregistrate cu permise de port armă.

Cele 500 de cazuri constituie obiectul unei anchete penale
La nivelul judeţului au fost depistate din cele 8.000 de persoane care au eliberat un certificat de handicap, aproape 500 care sunt se află în situaţii de incompatibilitate medicală cu privire la activităţile pe care le desfăşoară şi care nu permit aceste lucru în urma unor decizii medicale. Drept pentru care Cristian Roman a dispus luarea unor măsuri pentru intrarea în legalitate, pe fir intrînd şi organele de poliţie.„Măsurile pe care le-am dispus sunt următoarele, în primul rînd sesizarea organelor de anchetă penală, în speţă a Inspectoratului Judeţean de Poliţie pentru intrarea în legalitate, odată ce Poliţia este sesizată, obligaţia lor este de a ridica toate aceste permise pînă la clarificarea definitivă a situaţiei sănătăţii acestor oameni, un al doilea lucru pentru un rol şi sarcini importante le aveau medicii de familie în a gestiona aceste situaţii, am sesizat Direcţia de Sănătate Publică şi Casa de Asigurări de Sănătate pentru a verifica modul de gestionare a acestor cazuri de către medici”, a spus Cristian Roman.

„Se poate vorbi şi despre 500 de şmecheri care fură din banii statului cu sprijinul medicilor”
Faţă de neobişnuita situaţie, prefectul este de părere că, ori ar fi vorba despre o înşelăciune de mari proporţii asupra banului statului, ori aceste persoane circulă inconştient pe drumurile publice expunînd populaţia la un risc ridicat.
Sunt oameni care au două tipuri de certificate medicale, unul că este apt, unul că este inapt, această situaţie trebuie clarificată, eu nu sunt competent şi nu sunt în măsură să critic într-un fel sau altul o decizie a medicilor, dar aceasta trebuie să fie unitar, cineva trebuie să renunţe ori la lăcomia asta pentru bănuţii pe care îi conferă certificatul de handicap, ori să renunţe la calitatea de conducător auto.În toată această cazuistică putem vorbi despre aproape 500 de potenţiale pericole publice cu permis de conducere sau putem vorbi despre 500 de şmecheri care beneficiază din banii statului de sume acordate nemeritat, cu sprijinul medicilor”, a mai declarat Cristian Roman.