Nereguli depistate de inspectorii muncii şi printre angajaţii Direcţiei Copilului

 

Angajaţii Inspectoratului Teritorial de Muncă, în perioada 26-27 aprilie 2010 au efectuat de asemenea şi o misiune de inspecţie inopinată referitoare la verificarea respectării dispoziţiilor legale privind eliberarea certificatelor de încadrare în grad şi tip de handicap de către Serviciul de Evaluare Complexă a Persoanelor Adulte cu Handicap din cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani. Din cele aproape 500 de dosare de încadrare în grad de handicap, a fost selectat un eşantion de 74 de dosare care reprezintă un procent de 15% din totalul certificatelor. Au fost constate o serie de nereguli precum: 7% dintre dosarele reevaluate în 2009 nu conţin ancheta socială, pentru 8% dintre persoanele cu certificate de încadrare în diverse grade de handicap nu au fost întocmite corespunzător programele individuale de reabilitare şi integrare socială, iar în cazul unui procent de 11% din rapoartele de evaluare complexă nu sunt semnate de medicul specialist care realizează evaluarea medicală. Neregulile constatate au fost aduse la cunoştinţa DGASPC Botoşani, urmînd a fi incluse în Raportul de control ce va cuprinde măsurile necesare pentru remedierea deficienţelor, cu termene şi responsabilităţi.