Preotul Mihai Argatu, parohul Bisericii „Sfântul Gheorghe” din comuna Iacobeni, județul Suceava, a murit, sâmbătă, la vârsta de 62 de ani.

Pr. Mihai Argatu era paroh al Parohiei Iacobeni din anul 1991. Părintele a păstorit, o vreme, și în județul Botoșani, la Vorniceni. Mai exact, 8 ani a slujit părintele în satul natal al părintelui Dionisie Ignat de la Athos, acolo unde, în 1983, pe 30 octombrie, Mihai Argatu a fost hirotonit preot de către PS Pimen, pe seama parohiei Vorniceni I, județul Botoșani.

Vestea tristă a fost dată de către reprezentanții Primăriei din Iacobeni:

„Astăzi, 18.12.2021, întreaga suflare din comuna Iacobeni a înghețat la aflarea veștii că părintele Mihai Argatu a plecat la cele veșnice. Cuvintele sunt slabe pentru a vorbi despre părintele Mihai, mereu alături de enoriași, vrednic slujitor al Sfântului Altar, respectând cu sfințenie cuvântul Mântuitorului, din care dădea povață ziditoare de suflet. De-a lungul activității sale pastorale, a încercat să zidească o biserică în sufletul fiecărui creștin din parohie și pe toți să îi adune atât în Biserica “Sfântul Gheorghe” din Iacobeni cât și în Biserica “Sfântul Dimitrie” din Mestecăniș, a cărei zidire s-a desfășurat sub directa sa îndrumare. Va rămâne veșnic în inimile noastre și îi vom păstra vie amintirea, pomenindu-l la rugăciune. Suntem alături de îndoliata familie și transmitem sincere condoleanțe!”.

Preotul Mihai Argatu este nepotul lui Ilarion Argatu, unul dintre cei mai mari duhovnici ai României (1913-1999).

O mărturie a părintelui Mihai Argatu (înregistrată în anul 2001) face referire și la faptul că a păstorit în județul Botoșani:

”Vreau să povestesc un eveniment petrecut în anul 1986 în luna august. De la Vorniceni - Botoşani, unde eram preot, am mers la Bucureşti împreună cu soţia mea ce era însărcinată cu fiica mea mai mare şi de obicei trăgeam la Mănăstirea Cernica la Părintele Ilarion Argatu, acolo dormeam, mai   ales   că   ajungeam   cu   trenul   foarte târziu,   iar  pentru treburile pe care le aveam de rezolvat în cursul zilei următoare, trebuia să fiu odihnit. În jurul orei 23,00, am coborât din autobuzul de Cernica la poarta mănăstirii, împreună cu soţia şi câţiva călători cu care am intrat în mănăstire.

Începând de la poarta mănăstirii cineva cu doi câini-lupi, mergea în urma noastră, urmărindu-ne până în dreptul chiliei părintelui. Ceilalţi călători au mers mai departe, noi fiind ajunşi în dreptul chiliei părintelui am rămas singuri iar respectivul civil a început să ne întrebe:

-Unde mergeţi!? Atunci eu cam indignat l-am întrebat:

-Ce te interesează pe matale? El ne-a mai întrebat încă odată:

-Unde dormiţi şi ce faceţi în mănăstire? Iar eu l-am întrebat:

-Dar matale cine eşti şi ce te interesează de noi? El atunci s-a recomandat şi a spus:

-Eu sunt securistul mănăstirii, şi de asta, eu sunt obligat să ştiu de fiecare unde merge, mai ales în timpul nopţii…, oricum nu aveţi unde merge fără ştirea mea.

 -Eu sunt nepotul Părintelui Argatu şi merg la el.

-Rânduiala mănăstirii este să nu primească pe nimeni în timpul nopţii.

-Cum să nu mă primească, sunt nepotul lui şi trebuie să mă primească!

-Uite, eu vă demonstrez că n-o să vă primească! Am ajuns aproape de chilia părintelui, el s-a oprit la vreo zece metrii, câinii lângă el, am urcat scările, lumina era aprinsă, am bătut la uşă, am strigat:

-Părinte!… Părinte! Părintele era în baie, se spăla sau spăla ceva, nu a răspuns. Am mai strigat de mai multe ori, am bătut în uşa de vreo patru-cinci ori, nimic, îmi luase cineva minţile să mă recomand că sunt eu nepotul lui şi să-mi dea drumul să intru. Văzând că nu dă drumul atunci am renunţat. Securistul se apropie şi ne întreabă:

-Aveţi buletinele la voi? Mergeţi la locul de cazare! Locul de cazare era dincolo de iaz la Sfântul Nicolae, iar trecerea se făcea pe o fâşie de drum lat de vreo şase metri, în dreapta şi în stânga era apă, câinii mergeau zece metri în faţă şi reveneau, când în faţă când în spate, soţia era foarte fricoasă mai ales în prezenţa câinilor, şi de speriată ce era îmi tot şoptea la ureche:

-Să ştii că ăsta ne omoară!

-Stai liniştită că Dumnezeu o să ne ajute. Am trecut de iaz, am ajuns la locul de cazare, imediat securistul a mers şi a strigat pe cine era de servici la cazare, era o femeie, şi i-a spus:

-Ia-le buletinele, înregistrează-le şi dă-le ocameră! Ne-a luat buletinele, ne-a dat o cameră unde am fost cazaţi, iar dimineaţa ne-am prezentat la părintele şi l-am întrebat de ce nu ne-a deschis!? Iar el ne-a spus că nu are voie să deschidă, pentru că au fost tot felul de atentate la viaţa lui şi se teme să deschidă. L-au înfricoşat în puterea nopţii deghizându-se în tot felul de persoane şi a avut necazuri mari. Părintele până în 1986 a mai avut încă două camere, pe care i le-au luat şi au pus acolo un aşa zis «călugăr» dar care era maior de securitate, ca să-l urmărească pe părintele şi pe cei care vin la el. In concluzie, cred că părintele niciodată nu a fost slăbit de securitate, chiar şi după ‘89, şi ne mărturisea că sunt tot felul de persoane destul de dubioase care îl urmăreau şi după ‘89”.

Dumnezeu să îl odihnească în pace!

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL: