Luni seara, un tânăr de 18 ani a murit în condiții groaznice într-un accident produs pe drumul către Iași.
În accidentul mortal de la Lețcani, unde un tânăr de 18 ani și-a pierdut viața, șoferii s-au arătat total neimpresionați de evenimentul rutier.
Pe imaginile surprinse de o cameră de bord, atașată la bordul unui autocamion al cărui șofer a coborât primul să ofere ajutor, se observă cum timp de 4 minute, după producerea accidentului, 24 de mașini trec, iar șoferii sunt total dezinteresați să ajute. Niciunul nu oprește să vadă ce se întâmplă, nicidecum să ofere primul ajutor victimelor, scrie aloiasi.ro.
Singurii oameni cu suflet care s-au dovedit îngeri păzitori pentru celelalte două victime din accident au fost doi tineri, angajații unei firme de tractări.
Aceștia au văzut întreaga scenă și au sărit imediat în ajutor. Unul dintre aceștia a încercat să-l scoată și pe tânărul de 18 ani, însă flăcările puternice i-au ars părul de pe mână și o parte din zona capului.
Imediat după ce răniții au fost transportați la spital, tânărul de la volan, Andrei Glodoreanu, cel salvat de la moarte a refuzat să sufle în etilotest. Acesta a recunoscut că era băut, dar că nu se afla el la volan, ci colegul său de cameră de facultate, cel care murise, Dănuț Iliescu, de 18 ani.
Martorii au exclus însă varianta.
Rudele băiatului mort au spus că studentul ar fi luat cu o zi în urmă permisul de conducere și cel mai probabil ar fi sărbătorit evenimentul.
„La accidentul rutier a intervenit echipajul de Terapie Intensivă SMURD și un echipaj de la Serviciul de Ambulanță Județean Iași. La locul intervenției au fost găsite trei persoane din același autoturism. Unul dintre ei era decedat, carbonizat, pentru că a fost un accident urmat de explozie și incendiu, iar ceilalți doi au fost preluați”,
a transmis prof.dr.Diana Cimpoeșu
(Foto&video: aloiasi.ro)