Nenorocire cu foc la casa unui botoșănean care a suferit un atac de panică – FOTOGALERIE

Pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi au fost solicitați în această dimineață pentru a interveni la un incendiu ce a cuprins mai multe anexe gospodărești în localitatea Brăești.

 

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Detașamentului Dorohoi cu trei autospeciale de stingere cu apă și spumă, dar și un echipaj SMURD. Aceștia au constatat faptul că ardeau generalizat un grajd de animale, o bucătărie de vară și un foișor, pe o suprafață de aproximativ 250 de metri pătrați, dar și o parte din acoperișul casei.

 

Pompierii au acționat rapid, astfel încât flăcările să nu se extindă la bunurile din interiorul locuinței. Incendiul a fost stins după mai bine de 2 ore, iar cauza probabilă o constituie autoaprinderea materialelor combustibile de pe o sobă.

 

Proprietara a suferit un atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.

 

Pentru a preveni astfel de evenimente, ISU Botoșani vă recomandă să respectați următoarele reguli:

-        Nu lăsați sobele și alte mijloace de încălzire nesupravegheate pe timpul funcţionării.

-        Nu introduceți în sobă lemne cu lungimea mai mare decât vatra focarului.

-        Nu lăsați ușa sobei deschisă.

-        Nu supraîncălziți soba.

-        Montați pe pardoseală, în fața ușii de alimentare cu combustibil a mijlocului de încălzire, o bucată de tablă cu dimensiuni de 0,50 x 0,70 metri.

-        Nu puneți materiale combustibile pe sobe sau în imediata lor apropiere, deoarece se pot supraîncălzi și se autoaprind.

-        Stingeți focul pe timpul nopții.