Nelu Tătaru: Starea de alertă după 15 iulie este aproape iminentă

Guvernul estimează că în următoarele 14 zile se vor înregistra între aproximativ 500 și 700 de noi cazuri de COVID-19 în România.

 

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, a declarat, luni seară, că prelungirea stării de alertă, după 15 iulie, este „aproape iminentă”.

 

El însă spune că evoluția epidemiologică nu indică necesitatea reinstaurării stării de urgență.

 

„În acest moment nu avem evoluție pentru o stare de urgență. Noi suntem pregătiți pentru 14 zile să avem o evoluție fluctuantă, cu creșterea numărului de cazuri, poate un 500, 600, 700, cu alternanță, în funcție de numărul de recoltări, de anchetele în desfășurare, dar prelungirea unei stări de alertă după 15 iulie e aproape iminentă.

Suntem într-o stare în care am făcut acele măsuri de relaxare, eram pregătiți de la 1 iulie să mai facem altele, dar evoluția nu ne-a permis, amânând măsurile de relaxare. Acestea depind de evoluție, evoluția depinde de sistemul medical, dar și de populație și de agenții economici care trebuie să respecte niște reguli. Sunt niște reguli foarte simple pe care le repetăm de la începutul acestei pandemii”, a afirmat Nelu Tătaru.

 

DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:

download from google play download from apple store