NECAZ într-o familie din județ: Vântul puternic le-a smuls ACOPERIȘUL și l-a aruncat peste firele de electricitate - FOTOGALERIE

Furtuna puternică a doborât și copaci care au pus la pământ și firele e alimentare cu energie electrică.

 

Județul Botoșani s-a aflat aseară, între orele 20:30  –  22:00, sub un Cod Portocaliu nowcasting de instabilitate atmosferică temporar accentuată, iar pentru alertarea populației și prevenirea unor situații de urgență, Inspectoratul pentru Situații de Urgență "Nicolae Iorga" a emis un mesaj RoAlert.

 

Într-un comunicat transmis de reprezentanții ISU Botoșani se menționează că în urma manifestărilor meteo periculoase, în dispeceratul ISU Botoșani au fost înregistrate 30 de apeluri care semnalau diferite probleme, în special din cauza vântului puternic care a afectat rețelele de electricitate, dar și arbori doborâți la pământ. În majoritatea situațiilor au intervenit serviciile voluntare pentru situații de urgență din comunele afectate.  14 localități au rămas total sau parțial fără curent electric, fiind afectați peste 9000 de consumatori. Zonele afectate au fost: Șendriceni, Pădureni,Dorohoi, Mlenăuți, Oroftiana, Dumbrăvița, Dragalina, Suharău, Botoșani, Avrămeni, Ripiceni, Iacobeni, Hulub.

 

 Pompierii voluntari din comuna Cordăreni au intervenit aseară pentru degajarea unui acoperiș luat de vânt de pe o casă, care a căzut peste firele de electricitate.

 

Aceștia au mai intervenit și pentru degajarea unor arbori căzuți pe partea carosabilă pe Drumul Județean 298.

 

Pompierii voluntari din comuna Dersca au intervenit pentru degajarea mai multor arbori căzuți pe partea carosabilă.

 

Vântul puternic a pus la pământ și firele de alimentare cu energie electrică.