Necaz pentru o familie din Botoșani, a rămas fără casă înainte de sărbători – FOTO

Pompierii botoșăneni au fost solicitați să intervină la un nou incendiu.

 

O familie din localitatea Borzești are nevoie de ajutor după ce casa în care locuia a fost distrusă într-un incendiu, izbucnit seara trecută.

 

Când au ajuns pompierii, ardeau acoperișul și bunurile din interior locuinței, existând  pericolul de propagare a flăcărilor la un adăpost de animale și alte case din apropiere. 

 

La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Stației Săveni și Detașamentului Botoșani, cu două autospeciale de stingere, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Ungureni.

 

Cel mai probabil incendiul s-a produs din cauza coșului de fum neprotejat termic față de materialele combustibile din structura acoperișului.

 

Pentru înlăturarea pericolului de incendiu ce poate apărea pe timpul exploatării coşurilor de fum, trebuie adoptate măsuri care să asigure:

 

✔ verificarea coşurilor de evacuare a fumului, pentru ca acestea să nu prezinte fisuri care să permită scânteilor să incendieze materialele combustibile ale planșeului sau acoperișului (grinzi, astereală etc.);

 

✔ curățarea periodică a coșurilor de fum pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;

 

✔ tencuirea şi văruirea părţii din pod a coşului de fum, în scopul detectării imediate a fisurilor (căldura sau scânteile care ies prin fisurile unui coş de fum deteriorat constituie surse de aprindere, dacă în zona lor există elemente de construcţie sau structuri din lemn: grinzi, bârne, suport acoperiş etc.);

 

✔ îngroșarea zidăriei coşului la trecerea prin planşee, lăsându-se un spaţiu între această zidărie şi elementele combustibile ale planşeului;

 

✔ păstrarea distanţei dintre faţa exterioară a coşurilor şi elementele combustibile ale acoperişului.