NECAZ în familia unui botoșănean după ce o mână criminală i-a dat foc la casă – VIDEO

Casa și o anexă au fost cuprinse de flăcări.

 

Un incendiu violent s-a produs luni, 11 septembrie 2023 într-o gospodărie din localitatea Stroiești.

 

La caz au ajuns, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă, dar și Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Lunca, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă.  Pompierii au constatat că ardeau casa și anexa, în totalitate, existând pericolul de propagare a flăcărilor la o altă locuință, dar și la depozitul de furaje din curtea vecină.

 

Pentru stingerea incendiului și înlăturarea efectelor s-a intervenit mai bine de două ore. Pompierii au eliminat pericolul de explozie, din interior fiind scoase două butelii.

 

Cauza probabilă a incendiului a fost stabilită ca fiind acţiunea intenţionată. Cazul a rămas în atenția Poliției.