NEBUNIE la Botoșani, botoșănenii sună la 112 în valuri, copaci căzuți, mașinile înoată pe străzi – FOTO&VIDEO

A plouat torențial la Botoșani iar cantitatea de apă care a căzut peste județul Botoșani este una semnificativă.

 

Vântul puternic a pus la pământ mai mulți arbori uscați atât din Parcul Mihai Eminescu cât și de pe Pietonalul Unirii sau alte cartiere ale municipiului.

 

La numărul unic de urgență 112 în mai puțin de o oră au fost înregistrate deja peste 35 de apeluri de la cetățeni care solicită ajutorul pompierilor pentru înlăturarea efectelor cauzate de furtuna puternică.

 

Cele mai multe sunt din municipiul Botoșani dar au apelat numărul de urgență pentru curți inundate sau copaci căzuți la pământ, oameni din Zăicești, Cristești, Sulița, Hilișeu Horia sau Lunca.

 

La ora 19 și 12 minute s-a înregistrat primul apel, echipajele de pompieri au plecat deja în misiuni.

 

În municipiul Botoșani un copac de mari dimensiuni a căzut peste mai multe mașini parcate în zona Pietonalului Unirii. De asemenea, în spatele sediului Casei Județene de Pensii o copertină a fost luată de vând și pusă la pământ alături de acoperișul de tablă de pe una dintre clădiri.

 

În mai multe zone ale municipiului Botoșani, cum ar fi cel de lângă Carrefour, la Bazar sau pe centura Pacea străzile sunt inundate de apă iar autoturismele înoată efectiv.

 

Vremea de afară a produs și mai multe pene de curent în cascadă în majoritatea cartierelor din municipiul Botoșani. În unele, curentul electric nu este funcțional nici la acest moment.

 

În Zona Industrială a municipiului Botoșani, capacele de la gurile de canal au fost efectiv aruncate de volumul puternic de apă. Unele autoturisme au rămas fără roți.