Pentru o serie de specialişti, creativitatea şi geniul merg mână în mână cu tulburările psihice. Mai precis marii scriitori sunt predispuşi tulburărilor psihice. Din această cauză au suferit Hemingway, Orwell, Poe, dar şi Mihai Eminescu.
Mulţi oameni de geniu, mai ales în domeniul literaturii, din rândul celor care au lăsat opere nemuritoare şi care au schimbat la nivel ideologic lumea, au avut o viaţă bântuită de proprii demoni. Multe genii a suferit de boli şi tulburări psihice grave sau au trăit vieţi dominate de alcool şi stupefiante.
Pentru o serie de specialişti precum Nancy Coover Andreasen and Kay Redfield Jamison, creativitatea şi boala geniilor au devenit obiect de studiu, realizând adevărate materiale ştiinţifice pe baza acestora. Câţiva dintre cei mai renumiţi scriitori la nivel mondial au suferit din cauza tulburărilor psihice, ajungând să fie cunoscuţi drept oameni cu mintea rătăcită.
Unul dintre cei mai cunoscuţi şi reprezentantivi scriitori ai secolului XX a fost americanul Ernest Hemingway. Scriitor de geniu, a lăsat moştenire culturală întregii lumi romane, nuvele, reportaje dar şi un spirit aparte, care a influenţat ideologia generaţiilor secolului în care a trăit. Hemingway era cunoscut ca un personaj aventuros, care a călătorit mult şi care a văzut două războaie mondiale, dar şi o lume a revoluţiilor şi convulsiilor sociale. A revoluţionat literatura cu ”metoda iceberg”, o nouă tehnică de scriere. Hemingway a fost un personaj complex şi uluitor fiind pe parcursul vieţii, soldat, atlet, marinar sau vânător.
A fost inclusiv laureat al Premiului Nobel pentru activitatea sa. Cu toate acestea, în spatele acestui „macho” al literaturii de la mijlocul secolului XX se ascundea o uriaşă dramă. Hemingway suferea de tulburări psihice. În 1960, cu doar un an înainte de a muri la vârsta de 62 de ani, Hemingway era măcinat de boală. Suferea cumplit din cauza anxietăţii şi a depresiei. Simţea că nu mai poate să scrie. Avea coşmaruri şi deja se instalase paranoia. Se simţea urmărit, trădat şi spionat. A urmat un tratament contra depresiei şi al anxietăţii, într-o clinică specializată din Statele Unite. Tratamentul consta în electroşocuri.
”Medicii care mă tratau cu şocuri electrice nu înţeleg scriitorii… Ce sens avea să-mi distrugă creierul şi să-mi şteargă memoria, care este capitalul meu, aruncându-mă la marginea vieţii?”, scria laureatul premiului Nobel, după primele şedinţe.
A sucombat în scurt timp şi s-a sinucis. S-a împuşcat în cap cu puşca sa preferată, în casa sa din Ketchum.
Un alt scriitor de geniu, renumit pentru „nebunia“ sa, a fost Edgar Allan Poe. Influenţa acestui scriitor a fost uriaşă. Edgar Allan Poe a trăit în Statele Unite la începutul secolului al XIX lea şi este considerat cel mai de seamă poet romantic al literaturii americane. Totodată, este creditat ca părintele literaturii science-fiction, al genului detectiv, dar şi al romanului de groază. Cu toate acestea, a avut reputaţia unui om alienat. Era cunoscut pentru halucinaţiile pe care le avea, comportamentul deviant în societate, dar şi pentru mania persecuţiei.
Nu se cunoaşte un diagnostic exact. A rămas însă legendar un episod din viaţa poetului. În 1842 a călătorit de la Philadelphia la New York, în plină criză, pentru a vedea o tânără căreia îi biciuise cu ani în urmă unchiul. Găsind casa femeii, acesta a ciopârţit ridichile din curte, a făcut un scandal monstru şi apoi a rămas la o cană de ceai. În cele din urmă a fost găsit rătăcind pe străzi, cu mintea pierdută. Biografii cred că totul a început la vârsta de 33 de ani, atunci când tânăra sa soţie a murit de tuberculoză. De fapt acel episod îi agravase depresia de care suferea încă din adolescenţă. Umbla cu mintea rătăcită, consuma cantităţi impresionante de alcool şi a lipsit chiar de la propria nuntă, când a încercat să se recăsătorească. Poe a murit la doar 40 de ani, în urma unei congestii cerebrale. Şi asta după ce a fost găsit rătăcind pe străzi cu mintea pierdută şi îmbrăcat cu haine care nu-i aparţineau.
Ucrainianul Nikolai Gogol a fost una dintre celei mai proeminente figuri ale realismului rus din secolul al XIX lea. A fost un adevărat revoluţionar al literaturii din perioada sa, aducând grotescul şi suprarealismul într-o combinaţie inedită cu romantismul. Pe lângă talentul său literar ieşit din comun, Gogol era cunoscut în societate ca un om cu mintea pierdută. A suferit cel mai probabil de schizofrenie. Cei care îl cunoşteau remarcau la acesta halucinaţii, stări ciudate în care letargia totală alterna cu agitaţia frenetică, dar şi episoade de depresie profundă.
Gogol era însă un om care trăia constat cu o frică patologică de moarte. Era un ipohondru ilustru. După ce sora unui prieten al scriitorului a murit de febră tifoidă, Gogol a făcut o criză puternică de ipohondrie. Se ruga permanent speriat de moarte, nu mai mânca şi, deşi medicii îl lămureau că este sănătos, nimeni nu putea să-l convingă. A căzut pe panta misticismului, sub influenţa unui stareţ, şi a ajuns să moară la doar 43 de ani, în urma epuizării fizice şi psihice.
Poetul botoşănean Mihai Eminescu este cu siguranţă unul dintre simbolurile culturii româneşti. Un geniu prolific, valoarea uluitoare a poetului este recunoscută şi pe plan internaţional. Dincolo de geniu însă, Eminescu, către finalul vieţii sale, a fost clasificat drept alienat. Subiectul este controversat, alienarea fiind pusă de o parte a pasionaţilor dar şi a specialiştilor în opera eminesciană pe seama unui complot organizat pentru anihilarea marelui poet, care era în acelaşi timp şi un ziarist extrem de incomod. Cazul atât de discutat al nebuniei lui Eminescu, descrisă de contemporani ai poetului, a devenit subiect de cercetare ştiinţifică. Specialiştul Ovidiu Vuia de exemplu a scris o lucrare ştiinţifică intitulată „Despre boala şi moartea lui Mihai Eminescu“.
Neuropatologul arată că Eminescu suferea într-adevăr de o tulburare psihică, sindrom bipolar. O tulburare pe care poetul a dobândit-o din cauza muncii susţinute, dar şi a şicanelor sau a neîmplinirilor în plan sentimental şi profesional.
„Înainte de a face criza, obosit şi depresiv, are fenomene provocate de munca susţinută şi grea de ziarist la «Timpul», deci nu pot fi calificate drept patologice. Aproape de scadenţa psihozei a prezentat simptome grave, toate însă de natură afectivă şi fără stigmate paralitice”, scria Ovidiu Vuia în lucrarea deja menţionată.
Mărturiile contemporane prezintă un Eminescu afectat puternic din punct de vedere psihic în jurul anului 1883. La doar 33 de ani, era lovit de crize maniacale şi depresive care alternau. Se spune că spărgea felinarele, se îmbrăca multicolor, se plângea de insomnii şi dureri de cap.
Ajunge să poarte pistol la el.
”Chinuit de urmările unor puternice conflicte sufleteşti şi încordări nervoase, umbla cu un revolver la el, simţindu-se ameninţat, dorea să-l împuşte pe rege, fapte poate nu lipsite de-o motivaţie raţională, totuşi depăşind limita reacţiilor normale, tot din punct de vedere afectiv“, adăuga Ovidiu Vuia.
Totodată Ioan Rusu Şirianu, un nepot al lui Slavici, descrie o manifestare terifiantă a poetului. ”Ploapele ridicate în sus au pierit ca înghiţite pe frunte. Albul ochilor este mare, holbat, ca la cei ce se îneacă. Îşi izbeşte pumnii în tâmple.(...) Eminescu umbla năuc cu pasul strâmb, de ici-colo, prin încăpere”, preciza Şirianu. Acelaşi om spune că Eminescu o lua la goană pe scări ca pentru a-şi alunga demonii.
Pentru specialişti, problematica geniului şi a alienării mintale a devenit un subiect de cercetare. În special Nancy C. Andreasen, un specialist de renume mondial, a realizat cercetări minuţioase pe grupuri experimentale de scriitori, pentru a vedea legătura dintre creativitate şi boala psihică. În uma cercetărilor a editat lucrarea „The Creative Brain“. Într-un capitol aparte vorbeşte clar şi despre legătura dintre geniu şi nebunie.
”Ideile creative probabil apar ca parte a unor procese mentale potenţial periculoase, mai ales când asocierile în creier zboară liber în timpul unei stări mentale de inconştienţă. Acest proces este foarte similar celor care apar în timpul stărilor psihotice ale maniei, depresiei şi schizofreniei”, preciza specialistul.
Cu alte cuvinte există o legătură între cretivitate, geniu şi boală psihică. Pentru specialişti, efectul poate fi bivalent. Adică şi boala psihică poate determina un anumit tip de creativitate, dar şi efortul creativ poate duce la tulburări specifice. Acest tip de cercetări au arătat că scriitori au un risc crescut de a face depresii majore. Totodată, la genii, întâmplările nefericite pot stimula creativitatea şi fantezia, dar în acelaşi timp îi fac să alunece pe panta alienării.
”Un mare număr de studii în ultimele decenii susţin legătura dintre creativitate şi tulburările psihice, în special tulburarea maniaco-depresivă şi schizofrenia”, precizează şi Adrienne Sussman în articolul ”Mental Illness and Creativity: A Neurological View of the Tortured Artist”, scris pentru Stanford Journal of Neuroscience. (Sursa: Adevărul)
